2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. 1. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată etc. 2. (Livr.) Propunere. 3. (Log., Mat.) Enunț a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. [Var.: propozițiúne s. f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.

PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. 1. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată etc. 2. (Livr.) Propunere. 3. (Log., Mat.) Enunț a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. [Var.: propozițiúne s. f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.

propoziție sf [At: (a. 1694) FN 41 / V: (înv) ~țione, (îvr) ~iune / Pl: ~ii / E: lat propositio, -onis, it proposizione, fr proposition] 1 (Liv) Propunere (1). 2 (Asr) Lucru susținut de cineva. 3 Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată Si: (înv) propunere (9). 4 (Log; Mat) Enunț a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. 5 (Mat) Teoremă. 6 Cea mai mică construcție muzicală care se încheie printr-o cadență.

PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o gîndire, o judecată etc. Propoziție principală. Propoziție circumstanțială.Faptul că limba nu este un conglomerat de cuvinte, ci un tot organizat în propoziții după anumite reguli de morfologie și sintaxă, dă oricărei limbi un caracter de sistem. MACREA, F. 18. – Variantă: (învechit) propozițiúne s. f.

PROPOZÍȚIE s.f. 1. Unitatea sintactică cea mai simplă prin care se exprimă de obicei o judecată sau o idee. ♦ (Log.) Îmbinare de cuvinte care exprimă o idee completă. 2. (Mat.) Teoremă care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental dintr-un capitol al matematicii. 3. Cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare. [Gen. -iei, var. propozițiune s.f. / cf. fr. proposition, lat. propositio].

PROPOZÍȚIE s. f. 1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee. 2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă. 3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental. 4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu. ◊ (inform.) formă propozițională din simboluri terminale. 5. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare. (< fr. proposition, lat. propositio)

PROPOZÍȚIE ~i f. 1) gram. Unitate comunicativă minimă a limbii. 2) înv. v. PROPUNERE. [G.-D. propoziției; Sil. -ți-e] /<fr. proposition, lat. propositio, ~onis

PROPOZIȚIÚNE s. f. v. propoziție.

PROPOZIȚIÚNE s. f. v. propoziție.

PROPOZIȚIÚNE s. f. v. propoziție.

copulativ, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr copulatif, lat copulativus] 1 (D. conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. 2 (Grm; îs) Verb ~ Verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. 3 (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 4 (Log; d. judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat.

propozițione sf vz propoziție

propozițiune2 sf vz propoziție

PROPOZIȚIÚNE s.f. v. propoziție.

copulativ a. care servă a lega: propozițiune copulativă.

propoziți(un)e f. 1. acțiunea de a propune și lucrul propus spre a fi discutat; 2. Gram. exprimarea unei judecăți; 3. Mat. enunțarea unei teoreme.

*propozițiúne f. (lat. proposítio, -ónis. V. pozițiune). Acțiunea de a propune și lucru propus (ob. propúnere). Mat. Enunțarea, enunțu uneĭ teoreme: a demonstra o propozițiune. Gram. Expresiunea uneĭ cugetărĭ, o cugetare exprimată pin cuvinte. (O propozițiune se compune din subĭect și predicat, ca: rîu curge, la care se pot alipi atribute, complemente saŭ determinărĭ circumstanțiale. Într’o frază-s atîtea propozițiunĭ cîte verbe exprimate saŭ subînțelese sînt).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

propozíție (-ți-e) s. f., art. propozíția (-ți-a), g.-d. art. propozíției; pl. propozíții, art. propozíțiile (-ți-i-)

propozíție s. f. → poziție


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROPOZÍȚIE s. v. afirmație, cuvânt, declarație, mărturisire, propunere, relatare, spusă, vorbă, zisă.

PROPOZÍȚIE s. (GRAM.) (înv.) propunere. (~ subordonată.)

arată toate definițiile

Intrare: propoziție
propoziție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • propoziție
  • propoziția
plural
  • propoziții
  • propozițiile
genitiv-dativ singular
  • propoziții
  • propoziției
plural
  • propoziții
  • propozițiilor
vocativ singular
plural
propozițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • propozițiune
  • propozițiunea
plural
  • propozițiuni
  • propozițiunile
genitiv-dativ singular
  • propozițiuni
  • propozițiunii
plural
  • propozițiuni
  • propozițiunilor
vocativ singular
plural
propozițione
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: parte de propoziție
parte de propoziție substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • parte de propoziție
  • partea de propoziție
plural
  • părți de propoziție
  • părțile de propoziție
genitiv-dativ singular
  • părți de propoziție
  • părții de propoziție
plural
  • părți de propoziție
  • părților de propoziție
vocativ singular
plural