PROBABILISM s. n. Doctrină asociată scepticilor din Academia platonică potrivit căreia nu putem avea niciun fel de cunoștințe sigure, dar putem ajunge la opinii probabile. – Din fr. probabilisme.

probabilism sni [At: GHEȚIE, R. M. / E: fr probabilisme] 1 (Fiz) Concepție potrivit căreia nu se poate stabili cu certitudine dacă o afirmație este sau nu adevărată. 2 Sistem catolic de teologie morală potrivit căruia, atunci când există un conflict între o normă și libertate, o acțiune contra normei este permisă dacă are consensul unei persoane prudente Si: probabiliorism.

PROBABILISM s. n. Concepție potrivit căreia nu se poate stabili cu certitudine dacă o afirmație este sau nu adevărată. – Din fr. probabilisme.

PROBABILISM s.n. 1. Doctrină filozofică potrivit căreia nu există propoziții certe, orice enunț avînd numai un oarecare grad de probabilitate (mai mult sau mai puțin probabil, plauzibil sau verosimil), neputîndu-se stabili cu certitudine în ce măsură este adevărat sau nu. 2. Sistem catolic de teologie morală potrivit căruia, atunci cînd există un conflict între o normă și liberatate, o acțiune contra normei este permisă dacă are consensul unei persoane prudente. V. probabiliorism. [< fr. probabilisme].

PROBABILISM s. n. 1. concepție potrivit căreia nu se poate stabili cu certitudine dacă un enunț este adevărat sau nu, ci se poate distinge doar un oarecare grad de probabilitate. 2. caracterul probabil, statistic al fenomenelor și proceselor sociale. 3. principiu moral potrivit căruia atunci când există un conflict între o normă și libertate, o acțiune contra normei este permisă dacă ea se desfășoară conform unei opinii probabile. (< fr. probabilisme)

PROBABILISM n. Curent în filozofie care susține că nu se poate dovedi adevărul unei afirmații, totul caracterizându-se doar printr-un oarecare grad de probabilitate. /<fr. probabilisme

probabilism s. n.

probabilism s. n.

probabilism s. n.

PROBABILÍSM (< fr.; {s} lat. probabilis „probabil”) s. n. Doctrină, asociată scepticilor din Academia platonică mijlocie și târzie (Arkesilaos, Carneade), potrivit căreia nu putem avea nici un fel de cunoștințe sigure, dar putem ajunge, la opinii probabile. ♦ Atitudine moral-teologică împărtășită mai cu seamă de iezuiți, potrivit căreia, într-o probleme aproape de nerezolvat, dacă este vorba doar de legalitatea unei acțiuni care este urgentă, agentul moral poate adopta, având libertate de voință, soluția cea mai comodă, ca „probabilă”, în sensul de acceptabilă. ♦ (În cazuistica romano-catolică) Practica de a urma sfatul unei autorități respectate, atunci când nu există o linie de acțiune evident corectă și nici un acord între autorități.