primicer² sn vz primnicer

primicer¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 50^r/13 / V: (înv) ~ichir, ~cier / Pl: ~i / E: ml primicerius] 1 (Trs) Căpetenie a călușarilor. 2 Conducător secund al călușarilor. 3 (Înv) Superior al cântăreților bisericești. 4 Ajutor al unui prelat în timpul slujbei bisericești. 5 Cel dintâi dintr-un corp, dintr-o grupare, în Roma antică. 6 Căpetenie a anumitor congregații sau fraternități religioase.

PRIMICER, primiceri, s. m. (Transilv.) Conducător secund al călușarilor. Conducătorul [călușarilor] se numește stariț; al doilea e primicerul (mutul călușarilor) a cărui sarcină este de a întreba pe stariț ce joc poftește să se joace. PAMFILE, S. V. 54.

PRIMICER, primiceri, s. m. (Reg.) Conducător secund al călușarilor. – Lat. primicerius.

PRIMICER s.m. 1. Cel dintîi dintr-un corp dintr-o grupare (în vechea Romă). 2. Căpetenie a anumitor congregații sau fraternități religioase. [Var. primicier s.m. / < lat. primicerius, cf. fr. primicier].

PRIMICER s. m. 1. (în Roma antică) cel dintâi dintr-un corp, dintr-o grupare. 2. căpetenie a anumitor congregații sau fraternități religioase. (< lat. primicerius)

primicer m. 1. capul călușarilor; 2. superiorul cântăreților bisericești. [Lat. PRIMICERIUS, cap, căpetenie].

primicér m. (lat. primicerius, d. primus, întîĭu, și cera, ceară, adică „primu înscris pe o tablă ceruită”). Cant. Ajutoru șefuluĭ (starețuluĭ) călușarilor. Primichír (mgr. primikírios), ajutor al unuĭ prelat cînd slujește.

primichir sm vz primicer¹

primicier sm vz primicer¹

primnicer sn [At: VICIU, GL. / V: ~mi~ / Pl: ? / E: ns cf pimniță] (Trs) Adăpost de scânduri ridicat lângă șură, în care se depozitează pleava, cocenii etc.

PRIMICIER s.m. v. primicer.

primicer (primiceri), s. m. – 1. Dascăl. – 2. Conducătorul călușarilor. – Var. înv. primichir. Mgr. πριμιϰήριος (V. Bogrea, Urme bizantine în romînește, în Lui N. Iorga omagiu, Craiova 1922, p. 541-63). Var. este din sec. XVII.

primiceri (Biz.) (< gr. sg. πριμιχήριος, lat. primicerius), cântăreți care, câte unul la fiecare strană*, urmau imediat după domestic*. Se numeau astfel pentru că de la p. începea numărătoarea cântăreților.

primichir, primichire s. n. (Înv.) 1. Sfeșnic cu o singură lumânare, simbolizând unitatea lui Dumnezeu în Sfânta Treime. 2. Ajutor al unui prelat în timpul slujbei bisericești, purtător al primichirului, care era în același timp și superiorul cântăreților în strană. [Var.: primicer, primicer s. m. < lat. primicerius] – Din gr. primikirios.

PRIMICER s. v. mutul.

primicer s. v. MUTUL.

primnicer, primnicere, s.n. (reg.) adăpost de scânduri (ridicat lângă șură), în care se depozitează pleava, cocenii.