primăvară [At: PSALT. HUR. 64^v/14 / A și: ~vară / V: (îrg) ~vea~^[1], (reg) ~mev~, ~mov~, prinvară / Pl: ~veri, (reg) ~vări, ~văre, ~meveri / E: ml primavera] 1 sf Anotimp care urmează după iarnă și precedă vara, cuprinzând, în emisfera noastră, intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie. 2 sf (D. plante sau părți ale lor; îla) De ~ Care crește în timpul primăverii (1) Si: primăvăratic. 3 sf (Îal) Indică specii sau varietăți ale acestora. 4 sf (D. sămânța plantelor; îal) Care se seamănă în timpul primăverii (1). 5 sf (D. sămânța plantelor; îal) Din care cresc plante primăvăratice. 6 sf (Îal) Care are loc în timpul primăverii (1). 7 sf (Îal) Care este potrivit pentru primăvară (1). 8 sf (Îal) Care se poartă primăvara (1). 9 sf (Îlav) În ~ În timpul primăverii (1). 10 sf (Îal) În fiecare primăvară (1). 11 sf (Îal) În cursul primăverii (1) trecute. 12 sf (Îal) În cursul primăverii (1) viitoare. 13 sf (Îal) La sosirea primăverii (1) viitoare. 14 sf (Îlav) La ~ În cursul primăverii (1) viitoare. 15 sf (Îal) La sosirea primăverii (1). 16 sf (Îlav) Astă ~ În cursul primăverii (1) trecute. 17 sf (Îlav) Spre (sau, îrg, despre, de) ~ Când se apropie primăvara (1). 18 sf (Îe) A bate (un) vânt de ~ (peste ceva) A risipi. 19 av (Îf primăvara) În cursul primăverii (1). 20 av (Îaf) În fiecare primăvară (1). 21 av (Îaf) La începutul primăverii (1). 22 sf (Fig; îe) ~ra vieții Vârstă a tinereții cuiva. 23 sf (Fig; lpl) Ani de tinerețe. 24 sf (Fig; pex; lpl) Vremuri frumoase, fericite. 25 sf (Trs; lpl) Arături sau semănături care se fac în perioada primăverii (1). 26 sfa (Reg) Dansuri populare (hore sau brâuri). 27 sfa Melodii după care se execută primăvara (26). corectat(ă)

PRIMĂVARĂ, primăveri, s. f. Anotimp care urmează după iarnă și preceda vara, cuprinzînd intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie, caracterizat prin lungirea treptată a zilelor, creșterea temperaturii, înverzirea plantelor etc. E primăvară pe cîmpie. GOGA, P. 9. A revenit frumoasa primăvară, Copacii parcă-s ninși de-atîta floare. VLAHUȚĂ, O. A. I 79. Era o zi frumoasă în dumineca aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ (Personificat) Vine primăvara grăbită, totuși parcă se oprește neliniștită și friguroasă în zări. SADOVEANU, O. VI 399. Primăvară, din ce rai Nevisat de pămînteni, Vii cu mîndrul tău alai. TOPÎRCEANU, P. 117. ◊ (Metaforic) Iarnă e aici (arată părul) și niciodată primăvara nu va mai sosi. DELAVRANCEA, O. II 17. ◊ (În proverbe și zicători) El însă a uitat proverbul bătrînesc: Că o floare nicidecum nu face primăvară. DONICI, F. 74. Numai cu o floare nu să face primăvară, Și c-o ceapă și c-o ridiche nu să face grădină. PANN, P. V. II 74. ◊ Loc. adj. De primăvară = care se întîmplă, se face, se petrece etc. primăvara. Ploaie de primăvară. ▭ Foaie verde bob năut. Drumul de cine-i bătut? De-o fată străină-n țară Ca ș-un cuc de primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ◊ Loc. adv. La primăvară = în primăvara viitoare (a anului următor). Veni-vor rîndunele din nou la primăvară Și iar vor face cuibul sub streșini peste prag. COȘBUC, P. II 192. Că de-o fi vreo pace-n țară, Va veni la primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. Altă-primăvară sau în primăvară = în primăvara trecută. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase. NEGRUZZI, S. I 59. ♦ (Adverbial; în formă articulată) în timpul sau în cursul primăverii; în fiecare primăvară. Legumele se seamănă primăvara. Primăvara vieții = tinerețea. ♦ Fig. (La pl.) Ani. Mai trăi-voi primăveri Să-mi văd turmele și cînii? COȘBUC, P. II 171.

PRIMĂVARĂ ~eri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie și mai. ◊ De ~ a) necesar pentru primăvară; b) care are loc primăvara; caracteristic primăverii. La ~ când va sosi primăvara; în timpul primăverii viitoare. Astă ~ primăvara trecută. De cu ~ încă din timpul primăverii. ~ara vieții tinerețe. 2) la pl. fig. Ani (în tinerețe) fericiți. [G.-D. primăverii] /<lat. primavera

primăvară f. 1. primul din cele patru anotimpuri ale anului care începe cu ecvinoxiul dela 21 Martie; 2. (poetic) an: număr 20 de primăveri; 3. fig. vârsta tinerețelor: în primăvara vieții; vieața-i fu o primăvară EM. [Lat. vulg. PRIMAVERA = clasic VER].

prímăvară și primăváră f., pl. verĭ (lat. pop. primavéra, d. prima, cea dintîĭ, și vera, vară, îld. ver, primăvară; it. pv. cat. sp. pg. primavera, fr. primevère. V. vară). Primu din cele patru anotimpurĭ, de la echinocțiu de primăvară pînă la solstițiu de vară (21 Martie – 21 Iunie). Poet. Tinereță: primăvara vĭețiĭ. An: a trăit doŭă-zecĭ de primăverĭ.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. pron. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

RUSCUȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

primăveară sf vz primăvară

primevară^[1] sf vz primăvară corectat(ă)

primovară^[1] sf vz primăvară

prinvară sf vz primăvară

ruscuță² sf [At: BRANDZA, Fl. 30 / Pl: ~țe / E: ns cf ruscă²] (Bot) 1 Cocoșel de câmp (Adonis aestivalis). 2 Plantă cu tulpina ramificată, cu flori roșii Si: (reg) cocoșel (22) (Adonis flammea). 3 (Îc) ~e-primăvară, ~primăvăratică Plantă erbacee otrăvitoare de stepă cu flori galbene Si: (reg) dediței (9) galbeni, scânteiță, spânț (Adonis vernalis). 4 (Sîc ~e-toamnă, ~-tomnatică) Plantă cu tulpina dreaptă, cu flori roșii, intens pătate cu negru la bază Si: (reg) cocoșel-tomnatic (Adonis autumnalis). 5 (Reg; îc) ~-plină-și-goală Narcisă (Narcissus poeticus). 6 (Reg; lpl) Cocoșei (24) (Eiythoronium dens canis).

RUSCUȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpuriu-închis (Adonis autumnalis). – Et. nec.

ĂST, ĂSTĂ, ăști, aste, adj. dem. 1. (Precedă substantivul; cînd urmează după substantiv, are forma ăsta, asta; întrebuințat în vorbirea obișnuită și familiară) Acest, aceasta. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul, Unde-și au părinții loc mormîntul. Tare-mi este neamul ăsta drag. BENIUC, V, 10. Ion ăsta era o fire închisă. AGÎRBICEANU, S.P. 14. Tot ochii ăștia amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi – Să nu-i uiți dragă, prin străini. IOSIF, V. 52. Cărarea asta o știa. COȘBUC, P. I 232. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24. Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91. ◊ (Emfatic) Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78. 2. (În opoziție cu alt, celălalt) Acest de aici, de dincolo. Vrei mărul ăsta sau pe celălalt? 3. (Despre măsuri de timp, urmînd după substantiv) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. Ziua asta. Vara asta. ▭ Oare n-om păți ceva în noaptea asta? CREANGĂ, P. 130. ◊ (Rar, precedînd substantivul) Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214. Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu altă dată) De astă dată sau (mai rar) astă dată = de rîndul acesta, de data aceasta, acum. Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25. Astă dară plecară noaptea. EMINESCU, N. 15. Astă dară n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92. 4. (Precedînd substantivele «vară», «toamnă», «iarnă») Precedent, trecut. Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59. Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl. ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.

RUSCUȚĂ, ruscuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii, care crește prin semănături (Adonis aestivalis). ◊ Compus: ruscuță-de-primăvară = plantă otrăvitoare, caracteristică vegetației de stepă, unde formează pajiști întinse (Adonis vernalis).

PRIMĂVARA adv. În timpul primăverii; pe timp de primăvară. /<lat. primavera

primăvară s. f., g.-d. art. primăverii; pl. primăveri

primăvară s. f., g.-d. art. primăverii; pl. primăveri

primăvară s. f., g.-d. art. primăverii; pl. primăveri

primăvară.

astă-primăvară (primăvara trecută) adv.

+primăvara adv.

primăverile adv.

ruscuță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscuței; pl. ruscuțe

ruscuță-de-primăvară (plantă) s. f., g.-d. art. ruscuței-de-primăvară; pl. ruscuțe-de-primăvară

astă-primăvară (primăvara trecută) adv.

!ruscuță-de-primăvară (plantă) s. f., g.-d. art. ruscuței-de-primăvară; pl. ruscuțe-de-primăvară

astă-primăvară adv.

astă-primăvară adv. (în tempo rapid: as-primăvară)

ruscuță de primăvară s. f. + prep. + s. f.

astă-primăvară

Primăvară ≠ toamnă

VIOLĂ-DE-PRIMĂVARĂ s. v. nopticoasă.

violă-de-primăvară s. v. NOPTICOASĂ.

primăvară (primăveri), s. f. – Al doilea anotimp al anului. – Mr. primăveară, prumuveară, megl. primăveară, istr. primavera. Lat. primavera (Diez, I, 441; Pușcariu 1386; REW 6754 și 9765), cf. alb. prendëverë (Philippide, II, 652), it., prov., cat., sp., port. primavera, fr. primevère. – Der. primăvăratic, adj. (de primăvară); primăvăriță, s. f. (ghiocel, Galanthus nivalis); primăvăros, adj. (de primăvară); împrimăvăra, vb. (a veni primăvara); desprimăvăra, vb. (a veni primăvara).

PRIMĂVÁRĂ (lat. primavera) s. f. 1. (ASTR.) Perioadă de timp cuprinsă între echinocțiul de primăvară (c. 21 mart.) și solstițiul de vară (c. 22 iun.), în emisfera nordică și între echinocțiul de toamnă (23 sept.) și solstițiul de iarnă (c. 22 dec.) în emisfera sudică a Pământului. În timpul p., ziua este la început egală cu noaptea, apoi crește treptat. 2. (METEOR.) Anotimp de trecere de la iarnă la vară, care coincide în mare măsură cu p. astronomică. Fenomenele caracteristice p. sunt mai evidente în climatul temperat (așa-numitul climat cu patru anotimpuri). Debutul p. (marcat de dispariția stratului de zăpadă și de reluarea ciclului de vegetație la plante), ca și desfășurarea ulterioară a diverselor faze fenologice variază ca dată calendaristică de la un an la altul și de la o regiune geografică la alta. Se distinge o perioadă prevernală (de p. timpurie), incluzând în general luna martie și începutul lui aprilie, și o perioadă vernală (de p. avansată), incluzând lunile aprilie-mai. Calendaristic primăvara durează de la 1 mart. până la 31 mai. ◊ Loc. De primăvară = (despre plante) care crește, care se dezvoltă în timpul primăverii; sin. plante vernale; (despre sămânță) care se seamănă în timpul primăverii. La primăvară = în primăvara viitoare. Astă-primăvară = în primăvara trecută. ◊ Expr. Primăvara vieții = tinerețea, adolescența. ♦ (Adverbial; în forma primăvara) În cursul primăverii; în fiecare primăvară. ♦ Fig. (La pl.) Anii de tinerețe; p. ext. vremuri, timpuri frumoase, fericite.

Crocus heuffelianus Herb. (syn. C. banaticus Heuff.), « Brîndușă de primăvară, Brîndușă albastră ». Specie care înflorește în mart.-apr. Flori mari (cu lobii oblongi), apar odată cu frunzele, albe, liliachii cu striațiuni, gîtul glabru, 3 stamine, stigmat albastru, trifidat, depășind lungimea florii. Frunze liniar-lanceolate, late de 1 cm, cu nervura mijlocie, de pe dosul frunzei; albă. Plantă erbacee, mică, cu bulb cărnos.

Cu o rîndunică nu se face primăvară (grec. Μία χελιδὼν ἔαρ οὐ ποιεἶ) – maximă a lui Aristotel, din Etica nicomahică (cartea I, cap. 6). Se referă la problema fericirii: „Precum o rîndunică nu face primăvara...”, tot așa o singură zi sau un răstimp scurt nu face pe nimeni deplin fericit. Marele filozof al antichității a fost și autorul altor cugetări care din nefericire s-au pierdut. Numai o parte ne-a parvenit, datorită învățatului grec Diogene Laerțiu care, în opera sa Despre viețile și doctrinele filozofilor (10 cărți), menționează o sumă de aforisme ale lui Aristotel. Cităm cîteva pentru frumusețea lor deosebită: Științele au rădăcini amare, dar fructe dulci – Între un învățat și un ignorant e aceeași deosebire ca între un om viu și un cadavru – Prietenia e un suflet în două trupuri – Speranța este visul omului treaz – Virtutea stă la mijloc, între extreme (vezi: „In medio stat virtus”). Maxima lui Aristotel „Cu o rîndunică nu se face primăvară” a devenit proverb în foarte multe limbi. Îl găsim și la noi în aceeași formă și cu același înțeles. FIL.

în primăvara vieții expr. în tinerețe.