premeditat, ~ă a [At: CR (1848), 16²/57 / Pl: ~ați, ~e / E: premedita] 1 Plănuit dinainte. 2 Săvârșit în mod deliberat Si: intenționat, (asr) precugetat.

premeditație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune, ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr préméditation] 1 (Înv) Chibzuire. 2 (Asr) Premeditare (2).

premeditațiune sf vz premeditație

premedităciune sf vz premeditație

PREMEDITAT, -Ă, premeditați, -te, adj. Făcut cu premeditare, plănuit, chibzuit anume; intenționat, voit. Faptă premeditată.

PREMEDITAȚIE, premeditații, s. f. (Învechit) Premeditare. (Atestat în forma premeditațiune) Domnule, acesta-i un act de premeditațiune din parte-ți. ALECSANDRI, T. 1713. – Variantă: premeditațiune s. f.

PREMEDITAT, -Ă adj. Plănuit mai dinainte, (făcut) cu premeditare. [Cf. fr. prémédité].

PREMEDITAȚIE s.f. (Rar) Premeditare. [Gen. -iei. / < fr. préméditation, lat. praemeditatio].

premeditați(un)e f. 1. acțiunea de a premedita; 2. Jur. plan chibzuit ce a preces execuțiunea unei crime: premeditațiunea este o circumstanță agravantă.

*premeditațiúne f. (lat. prae-meditatio, -ónis. Precugetare, acțiunea de a premedita: crimă comisă cu premeditațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

premeditație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. premeditația (desp. -ți-a), g.-d. art. premeditației; pl. premeditații, pl. premeditațiile (desp. -ți-i-)

premeditație (înv.) (-ți-e) s. f., art. premeditația (-ți-a), g.-d. art. premeditației; pl. premeditații, pl. premeditațiile (-ți-i-)

premeditat adj. m., pl. premeditați; f. sg. premeditată, pl. premeditate

premeditație s. f., pl. premeditații

PREMEDITAT adj. (rar) precugetat. (O faptă ~.)

PREMEDITAȚIE s. v. premeditare.

PREMEDITAT adj. (rar) precugetat. (O faptă ~.)

premeditație s. v. PREMEDITARE.