19 definiții pentru prejudiciu prejudițiu

PREJUDICÍU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună; p. ext. știrbire a onoarei, a reputației, a prestigiului cuiva. ♦ (Jur.) Atingere adusă intereselor matrimoniale ale unei persoane ori reputației sau onoarei sale. 2. (Înv.) Prejudecată. [Var.: (înv.) prejudițíu s. n.] – Din fr. préjudice, lat. praejudicium.

PREJUDÍCIU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună; p. ext. știrbire a onoarei, a reputației, a prestigiului cuiva. 2. (Înv.) Prejudecată. [Var.: (înv.) prejudíțiu s. n.] – Din fr. préjudice, lat. praejudicium.

PREJUDÍCIU, prejudicii, s. n. 1. Pagubă, daună, detriment; p. ext. știrbire, vătămare a onoarei, a reputației, a prestigiului (cuiva). 2. (Învechit) Prejudecată. (Atestat în forma învechită prejudițiu) Munții și dealurile, crîngul, văile și izvoarele n-au prejudiții. BASARABESCU, S. N. 168. Fiind om de duh, desprețuia aste prejudiții fumuroase și ridicule. NEGRUZZI, S. I 72. – Pronunțat: -ciu. – Variantă: prejudíțiu s. n.

prejudíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. prejudíciul; pl. prejudícii, art. prejudíciile (-ci-i-)

prejudíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. prejudíciul; pl. prejudícii, art. prejudíciile (sil. -ci-i-)

PREJUDÍCIU s. 1. v. pagubă. 2. daună, (livr.) lezare. (~ moral adus cuiva.)

PREJUDÍCIU s. v. prejudecată.

PREJUDÍCIU s.n. Pagubă, rău, daună; (p. ext.) știrbire a onoarei, a prestigiului. [Pron. -ciu, var. prejudițiu s.n. / < lat. praeiudicium, cf. fr. préjudice].

PREJUDÍCIU s. n. pagubă, daună materială, morală adusă cuiva. ◊ știrbire a onoarei, a prestigiului. (< fr. préjudice, lat. praeiudicium)

PREJUDÍCIU ~i n. 1) Pierdere materială sau morală provocată cuiva; daună; pagubă. 2) înv. v. PREJUDECATĂ. /<fr. préjudice, lat. praejudicium

prejudiciu n. 1. părere adoptată cu ușurință, fără cercetare; 2. Jur. pagubă: în prejudiciul cuiva.

*prejudíciŭ n. (lat. prae-judicium. V. județ). Prejudecată, opiniune pe care țĭ-o facĭ din ainte [!]: sărăcia unuĭ administrator e un prejudiciŭ în favoarea luĭ. Prejudecată, opiniune greșită pe care țĭ-o facĭ din ainte: disprețu de comerciŭ e un prejudiciŭ care aduce pagube țăriĭ. Pagubă morală: această vorbă ĭ-a adus prejudiciŭ.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s. n. v. prejudiciu.

PREJUDÍȚIU s.n. v. prejudiciu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PREJUDÍCIU s. 1. daună, pagubă, pierdere, stricăciune, (înv. și pop.) pricáz, (pop.) vătămáre, (înv. și reg.) smíntă, sminteálă, (prin Ban.) ștétă, (înv.) scădére, stricáre, stricătúră, vătămătúră. (~ii provocate de incendiu.) 2. daună, (livr.) lezáre. (~ moral adus cuiva.)

prejudíciu s. v. PREJUDECATĂ.

CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).

Intrare: prejudiciu
prejudiciu substantiv neutru
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prejudiciu prejudiciul
plural prejudicii prejudiciile
genitiv-dativ singular prejudiciu prejudiciului
plural prejudicii prejudiciilor
vocativ singular
plural
prejudițiu
substantiv neutru (N53) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prejudițiu prejudițiul
plural prejudiții prejudițiile
genitiv-dativ singular prejudițiu prejudițiului
plural prejudiții prejudițiilor
vocativ singular
plural