2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere greșită pe care cineva și-o face dinainte asupra unui lucru, sau pe care o adoptă cu ușurință, fără o cunoaștere temeinică a obiectului, a problemei; opinie, idee preconcepută. Lumea trecutului de prejudecăți și nedrepte rînduiri sociale a ajuns la finele evoluției ei fatale ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Ceva din asprimea și din prejudecățile lui Tertulian... a rămas în sufletul și în obiceiurile mele. GALACTION, O. I 333. Îndoieli, prejudecată, să mai am nu s-ar putea. MACEDONSKI, O. I 271.

PREJUDECÁ, prejúdec, vb. I. Tranz. (Înv.) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre2- + judeca (după fr. prejuger).

PREJUDECÁTĂ s.f. Părere, idee preconcepută asupra unui lucru sau a unei probleme. [După fr. préjugé].

PREJUDECÁTĂ s. f. părere, idee preconcepută; preconcepție. (după fr. préjugé)

A PREJUDECÁ prejúdec tranz. înv. (stări de lucruri, situații etc.) A aprecia fără o cercetare prealabilă; a determina în mod preconceput. /pre- + a judeca

PREJUDECÁTĂ ~ăți f. Opinie preconcepută, de cele mai multe ori eronată și defavorabilă, impusă de mediu sau de educație. /pre- + judecată

*prejudecată f., pl. ățĭ (pre- și judecată, după pre-judiciŭ). Prejudiciŭ, părere (greșită) formată din ainte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prejudecátă s. f., g.-d. art. prejudecắții; pl. prejudecắți

prejudecá vb., ind. prez. 1 sg. prejúdec, 3 sg. și pl. prejúdecă

prejudecátă s. f., pl. prejudecăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREJUDECÁ vb. v. prevedea.

PREJUDECÁTĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~ăți.)

PREJUDECA s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~i.)

Intrare: prejudecat
prejudecat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudecat
  • prejudecatul
  • prejudecatu‑
  • prejudeca
  • prejudecata
plural
  • prejudecați
  • prejudecații
  • prejudecate
  • prejudecatele
genitiv-dativ singular
  • prejudecat
  • prejudecatului
  • prejudecate
  • prejudecatei
plural
  • prejudecați
  • prejudecaților
  • prejudecate
  • prejudecatelor
vocativ singular
plural
Intrare: prejudecată
prejudecată substantiv feminin
substantiv feminin (F61)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudeca
  • prejudecata
plural
  • prejudecăți
  • prejudecățile
genitiv-dativ singular
  • prejudecăți
  • prejudecății
plural
  • prejudecăți
  • prejudecăților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)