2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere greșită pe care cineva și-o face dinainte asupra unui lucru, sau pe care o adoptă cu ușurință, fără o cunoaștere temeinică a obiectului, a problemei; opinie, idee preconcepută. Lumea trecutului de prejudecăți și nedrepte rînduiri sociale a ajuns la finele evoluției ei fatale ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Ceva din asprimea și din prejudecățile lui Tertulian... a rămas în sufletul și în obiceiurile mele. GALACTION, O. I 333. Îndoieli, prejudecată, să mai am nu s-ar putea. MACEDONSKI, O. I 271.

PREJUDECÁTĂ s.f. Părere, idee preconcepută asupra unui lucru sau a unei probleme. [După fr. préjugé].

PREJUDECÁTĂ s. f. părere, idee preconcepută; preconcepție. (după fr. préjugé)

PREJUDECÁTĂ ~ăți f. Opinie preconcepută, de cele mai multe ori eronată și defavorabilă, impusă de mediu sau de educație. /pre- + judecată

*prejudecată f., pl. ățĭ (pre- și judecată, după pre-judiciŭ). Prejudiciŭ, părere (greșită) formată din ainte.

PREJUDECÁ, prejúdec, vb. I. Tranz. (Înv.) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre2- + judeca (după fr. prejuger).

A PREJUDECÁ prejúdec tranz. înv. (stări de lucruri, situații etc.) A aprecia fără o cercetare prealabilă; a determina în mod preconceput. /pre- + a judeca


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prejudecátă s. f., g.-d. art. prejudecắții; pl. prejudecắți

prejudecátă s. f., pl. prejudecăți

prejudecá vb., ind. prez. 1 sg. prejúdec, 3 sg. și pl. prejúdecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREJUDECÁTĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~ăți.)

PREJUDECA s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~i.)

PREJUDECÁ vb. v. prevedea.

Intrare: prejudecată
prejudecată substantiv feminin
substantiv feminin (F61)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudeca
  • prejudecata
plural
  • prejudecăți
  • prejudecățile
genitiv-dativ singular
  • prejudecăți
  • prejudecății
plural
  • prejudecăți
  • prejudecăților
vocativ singular
plural
Intrare: prejudecat
prejudecat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prejudecat
  • prejudecatul
  • prejudecatu‑
  • prejudeca
  • prejudecata
plural
  • prejudecați
  • prejudecații
  • prejudecate
  • prejudecatele
genitiv-dativ singular
  • prejudecat
  • prejudecatului
  • prejudecate
  • prejudecatei
plural
  • prejudecați
  • prejudecaților
  • prejudecate
  • prejudecatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)