2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). – Din fr. préfacer.

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Scriere cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio.

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. A scrie prefața unei cărți (a altcuiva). – Din fr. préfacer.

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedând o operă literară sau științifică, în care este expus planul lucrării, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvântare; predoslovie. – Din fr. préface, lat. praefatio.

PREFAȚÁ, prefațez, vb. I. Tranz. (Rar) A scrie prefața unei cărți.

PREFÁȚĂ, prefețe, s. f. Cuvînt preliminar, parte introductivă la începutul unei cărți, conținînd indicii, lămuriri, aprecieri etc. în legătură cu opera; predoslovie. Prefața celei întîi psaltire tipărite în limba romînească zice... RUSSO, S. 55.

prefațá (a ~) vb., ind. prez. 3 prefațeáză

prefáță s. f., g.-d. art. preféței; pl. preféțe

prefațá vb., ind. prez. 1 sg. prefațéz, 3 sg. și pl. prefațeáză; conj. prez. 1 sg. și pl. prefațéze

prefáță s. f. → față

PREFÁȚĂ s. introducere, cuvânt introductiv, cuvânt înainte, (livr.) preambul, (înv.) introducție, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, (grecism înv.) proimion. (~ la un studiu.)

A prefața ≠ a postfața

Prefață ≠ epilog, postfață

PREFAȚÁ vb. I. tr. A scrie o prefață la o carte. [Cf. fr. préfacer].

PREFÁȚĂ s.f. Cuvânt către cititori așezat la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă; precuvântare. [Pl. -fețe. / cf. fr. préface, it. prefazione].

PREFAȚÁ vb. tr. 1. a scrie prefața la o carte. 2. a anunța (un eveniment). (după fr. préfacer)

PREFÁȚĂ s. f. 1. cuvânt la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă. 2. ceea ce precedă sau anunță un eveniment. (< fr. préface, lat. praefatio)

A PREFAȚÁ ~éz tranz. (cărți, lucrări) 1) A înzestra cu o prefață. 2) A prezenta printr-o prefață. /<fr. préfacer

PREFÁȚĂ ~éțe f. Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prolog. /<fr. préface, lat. prefatio

prefață f. cuvântare în fruntea unei cărți.

Intrare: prefața
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) prefața prefațare prefațat prefațând singular plural
prefațea prefațați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) prefațez (să) prefațez prefațam prefațai prefațasem
a II-a (tu) prefațezi (să) prefațezi prefațai prefațași prefațaseși
a III-a (el, ea) prefațea (să) prefațeze prefața prefață prefațase
plural I (noi) prefațăm (să) prefațăm prefațam prefațarăm prefațaserăm, prefațasem*
a II-a (voi) prefațați (să) prefațați prefațați prefațarăți prefațaserăți, prefațaseți*
a III-a (ei, ele) prefațea (să) prefațeze prefațau prefața prefațaseră
Intrare: prefață
prefață substantiv feminin
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prefață prefața
plural prefețe prefețele
genitiv-dativ singular prefețe prefeței
plural prefețe prefețelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)