POSTFAȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post¹- + față (după fr. postface).

postfață sf [At: ALEXI, W. / S: post-față / Pl: ~fețe / E: fr postface] (Îoc prefață) Cuvânt de încheiere cu caracter explicativ plasat la sfârșitul unei cărți Si: epilog.

POSTFAȚĂ, postfețe, s. f. Text sau comentariu explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post¹- + față (după fr. postface).

POSTFAȚĂ, postfețe, s. f. (Spre deosebire de prefață) Cuvînt de încheiere la sfîrșitul unei cărți sau tipărituri. [Dimitrie Cantemir] adaosese prin 1721... o postfață în care iarăși vorbește de planul cel mare părăsit. IORGA, L. I 290.

POSTFAȚĂ s.f. Cuvînt către cititori așezat la sfîrșitul unei cărți. [După fr. postface].

POSTFAȚĂ s. f. cuvânt către cititori la sfârșitul unei cărți. (după fr. postface)

POSTFAȚĂ ~ețe f. Comentariu plasat la sfârșitul unei cărți. [G.-D. postfeței] /post- + față

postfață (desp. post-fa-) s. f., g.-d. art. postfeței; pl. postfețe

postfață (post-fa-) s. f., g.-d. art. postfeței; pl. postfețe

postfață s. f. (sil. mf. post-) → față

Postfață ≠ prefață