11 definiții pentru prefăcătorie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut; fățărnicie, ipocrizie, simulare, prefăcătură. – Prefăcător + suf. -ie.

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut; fățărnicie, ipocrizie, simulare, prefăcătură. – Prefăcător + suf. -ie.

prefăcătorie sf [At: MARCOVICI, C. 44/11 / V: (reg) prif~ / Pl: ~ii / E: prefăcător + -ie] Mod de comportare sau de manifestare a unei persoane, lipsit de sinceritate, opus adevăratelor sale convingeri și sentimente, adoptat cu scopul de a induce în eroare sau a înșela buna-credință a cuiva Si: ipocrizie, fățărnicie, simulare (înv) prefăcanie (1), prefăcătură (2), (îvr) prefăcăciune.

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de a se înfățișa, de a vorbi, de a lucra al cuiva, necorespunzător cu adevăratele sale gînduri, sentimente etc., cu scopul de a înșela buna-credință a altuia; simulare. V. ipocrizie. Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să-nșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. Măcar o dată pe săptămînă trebuia s-o apuce migrena; nici nu-l tăia prin cap pe Stănilescu că-i prefăcătorie, de vreme ce el singur suferea adesea de nervi. CONTEMPORANUL, VII 210.

PREFĂCĂTORÍE ~i f. 1) Lipsă de sinceritate; fățărnicie; ipocrizie; duplicitate. 2) Stare a celui care se preface. 3) Comportare de om prefăcut. /prefăcător + suf. ~ie

prefăcătoríe f. (d. prefac, prefăcut). Ipocrizie, fățărnicie, simularea unor sentimente pe care nu le aĭ.

prifăcătorie sf vz prefăcătorie

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prefăcătorie s. f., art. prefăcătoria, g.-d. art. prefăcătoriei; pl. prefăcătorii, art. prefăcătoriile

prefăcătoríe s. f., art. prefăcătoría, g.-d. art. prefăcătoríei; pl. prefăcătoríi, art. prefăcătoríile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PREFĂCĂTORÍE s. 1. v. ipocrizie. 2. v. simulare.

PREFĂCĂTORIE s. 1. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost demascată ~ lui.) 2. simulare, simulație, (înv.) prefăcanie. (E o simplă ~.)

Intrare: prefăcătorie
prefăcătorie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prefăcătorie
  • prefăcătoria
plural
  • prefăcătorii
  • prefăcătoriile
genitiv-dativ singular
  • prefăcătorii
  • prefăcătoriei
plural
  • prefăcătorii
  • prefăcătoriilor
vocativ singular
plural
prifăcătorie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prefăcătorie, prefăcătoriisubstantiv feminin

  • 1. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să-nșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. DLRLC
    • format_quote Măcar o dată pe săptămînă trebuia s-o apuce migrena; nici nu-l tăia prin cap pe Stănilescu că-i prefăcătorie, de vreme ce el singur suferea adesea de nervi. CONTEMPORANUL, VII 210. DLRLC
etimologie:
  • Prefăcător + sufix -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.