2 intrări
34 de definiții

Explicative DEX

*precípit și -éz, a -á v. tr. (lat. praecipito, -áre, d. prae-ceps, care se aruncă cu capu’n jos, d. caput, cap). Arunc în adînc: uniĭ criminalĭ, la Roma, eraŭ precipitațĭ de pe stînca Tarpeĭană. Grăbesc, accelerez: frica precipită pasu. Chim. Fac să cadă la fund o substanță solidă care era în disoluțiune într’un lichid. V. refl. mă arunc în adînc: s’a precipitat de pe zid. Mă grăbesc tare: nu te precipita. Mă răped, mă avînt: armata se precipită asupra dușmanuluĭ. Chim. Mă depun la fund. V. prăvălesc, răstorn.

PRECIPITA, precipit, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să se desfășoare sau a se desfășura într-un timp mai scurt sau într-un ritm mai rapid decât cel obișnuit sau decât cel așteptat; a (se) grăbi, a (se) zori. ♦ Refl. (Despre oameni) A acționa (prea) în grabă (și în dezordine); a se agita; a se repezi. 2. Tranz. A provoca (cu ajutorul unei reacții chimice) depunerea unei substanțe dizolvate într-un lichid. ♦ Refl. și intranz. (Despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A se separa, a se depune sub formă de precipitat. – Din fr. précipiter, lat. praecipitare.

PRECIPIȚIU, precipiții, s. n. (Înv.) Abis, prăpastie. ♦ Cădere de la înălțime. ♦ Fig. Dezastru, ruină. – Din lat. praecipitium.

PRECIPIȚIU, precipiții, s. n. (Înv.) Abis, prăpastie. ♦ Cădere de la înălțime. ♦ Fig. Dezastru, ruină. – Din lat. praecipitium.

precepiș sn vz precipițiu

precipiciu sn vz precipițiu

precipita [At: BARIȚIU, P. A. II, 721 / V: (înv) preți~ / Pzi: precipit, (rar) ~tez / E: fr précipiter, lat praecipitare] 1 vt (Chm) A provoca, cu ajutorul unei reacții chimice, trecerea în stare de precipitat1 (1). 2 vt (Chm) A transforma în precipitat1 (1). 3 vri (Chm; d. o substanță solubilă dizolvată într-un lichid) A se depune sub formă de precipitat1 (1). 4-5 vtr (A face să se desfășoare sau să se declanșeze ori) a se desfășura sau a se declanșa într-un timp mai scurt decât ar fi normal Si: a se grăbi, (pop) a (se) zori. 6 vr (D. oameni) A acționa cu prea mare grabă și în dezordine. 7 vr (Pex) A se agita. 8 vr A se repezi undeva. 9-10 vtrp A (se) arunca cu forța dintr-un loc înalt. 11 vr (Rar; d. ființe; udp „asupra”) A se năpusti.

precipiț sn vz precipițiu

precipițiu [At: LB / V: precepiș, ~iciu (Pl: ~uri), ~piț (Pl: ~țe), (reg) prețâpiș, prețipiș sn / Pl: ~ii / E: lat praecipitium, it precipizio, fr précipice] 1 sn (Înv) Prăpastie. 2 ain (Îf prețipiș) Abrupt. 3 sn (Trs; îf prețâpiș) Munte. 4 sn Cădere de la înălțime. 5 sn (Fig) Dezastru. 6 sn (Fig) Ruină. corectat(ă)

prețâpiș sn vz precipițiu

prețipiș sn vz precipițiu

prețipita v vz precipita corectat(ă)

PRECIPITA, precipit, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să se desfășoare sau a se desfășura într-un timp mai scurt sau într-un ritm mai rapid decât cel obișnuit sau decât cel așteptat; a (se) grăbi, a (se) zori. ♦ Refl. (Despre oameni) A acționa (prea) în grabă (și în dezordine); a se agita; a se repezi. 2. Tranz. A provoca (cu ajutorul unei reacții chimice) depunerea unei substanțe dizolvate într-un lichid. ♦ Refl. și intranz. (Despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A se separa, a se depune sub formă de precipitat. – Din fr. précipiter, lat. praecipitare.

PRECIPITA, precipit, vb. I. Tranz. 1. A face ca o activitate, o acțiune să se desfășoare într-un timp mai sdurt decît cel obișnuit sau așteptat; a grăbi, a zori. Aducea guano pentru îngrășarea pămîntului, mașini electrice pentru a precipita fecundarea semințelor. VLAHUȚĂ, O. AL. II 59. ♦ Refl. (Despre acțiuni, evenimente) A se succeda în chip rapid (îndreptîndu-se spre un punct culminant). Nu simți cum se precipită lucrurile, cum pîrîie ceva? REBREANU, R. I 256. 2. A provoca depunerea sub formă de pulbere, de cristale a unei substanțe dizolvate într-un lichid sau a unei substanțe produse în urma adăugării unui reactiv în acel lichid. ♦ Fig. (Despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A se separa, a se depune sub formă de fulgi, pulbere sau cristale.

PRECIPIȚIU, precipiții, s. n. (Învechit) Abis, prăpastie. Precipițiul ce stă deschis înainte-ne ca să ne înghită. GHICA, A. 772.

PRECIPITA vb. I. tr., refl. 1. A (se) grăbi, a (se) zori. ♦ refl. A se succeda rapid. 2. (Despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A se separa sau a face să se separe prin depunerea la fund. [P.i. precipit. / < fr. précipiter, it. precipitare, lat. praecipitare].

PRECIPIȚIU s.n. (Latinism) Cădere de la înălțime. ♦ Abis, hău. ♦ Dezastru, ruină. [Pron. -țiu. / < lat. praecipitium, cf. fr. précipice].

PRECIPITA vb. I. tr., refl. 1. (despre o substanță solubilă dizolvată într-un lichid) a (se) separa, a (se) depune sub formă de precipitat. 2. a (se) grăbi, a (se) zori. II. refl. a se succeda rapid. (< fr. précipiter, lat. praecipitare)

A SE PRECIPITA mă precipit intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu prea multă grabă; a se repezi. 2) (despre evenimente, acțiuni etc.) A se desfășura într-un ritm mai rapid (uneori nejustificat). 3) (despre particulele unor substanțe solide) A se separa dintr-o soluție, așezându-se la fund; a forma un precipitat; a se depune; a se așeza; a se sedimenta; a se depozita. /<fr. précipiter, lat. praecipitare

A PRECIPITA precipit tranz. 1) A face să se precipite; a grăbi; a zori; a accelera; a pripi; a urgenta. 2) A înfăptui cu prea multă grabă. ~ afacerile. /<fr. précipiter, lat. praecipitare

precipità v. 1. a prăvăli, a arunca de sus într’o adâncime; 2. a grăbi, a iuți: a-și precipita pașii; 3. fig. a face să cază într’o mare nenorocire sau primejdie; a opera o precipitațiune chimică; 5. a se repezi, a da năvală: a se precipita asupra inimicilor.

precipițiu n. 1. prăpastie; 2. fig. nenorocire mare, pericol mare.

*precipíțiŭ n. (lat. praecipitium). Prăpastie.

Ortografice DOOM

precipit, -tat prt.

precipita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. precipit, 2 sg. precipiți, 3 precipită; conj. prez. 1 sg. să precipit, 2 sg. să precipiți, 3 să precipite

precipițiu (înv.) [iu pron. ĭu] s. n., art. precipițiul; pl. precipiții, art. precipițiile (desp. -ți-i-)

precipita (a ~) vb., ind. prez. 3 precipită; conj. prez. 3 să precipite

precipițiu (înv.) [țiu pron. țĭu] s. n., art. precipițiul; pl. precipiții, art. precipițiile (-ți-i-)

precipita vb., ind. prez. 1 sg. precipit, 3 sg. și pl. precipită; conj. prez. 3 sg. și pl. precipite

precipițiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. precipițiul; pl. precipiții, art. precipițiile (sil. -ți-i-)

Sinonime

PRECIPITA vb. 1. a (se) grăbi, a (se) zori. (Nu e nevoie să vă ~.) 2. v. năpusti. 3. v. sări.

PRECIPIȚIU s. v. abis, adânc, prăpastie.

PRECIPITA vb. 1. a (se) grăbi, a (se) zori. (Nu e nevoie să vă ~.) 2. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a năvăli, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a (se) prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.) 3. a se arunca, a se avînta, a se azvîrli, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal și pornește.)

precipițlu s. v. ABIS. ADÎNC. PRĂPASTIE.

Intrare: precipita
verb (VT6)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • precipita
  • precipitare
  • precipitat
  • precipitatu‑
  • precipitând
  • precipitându‑
singular plural
  • precipită
  • precipitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • precipit
(să)
  • precipit
  • precipitam
  • precipitai
  • precipitasem
a II-a (tu)
  • precipiți
(să)
  • precipiți
  • precipitai
  • precipitași
  • precipitaseși
a III-a (el, ea)
  • precipită
(să)
  • precipite
  • precipita
  • precipită
  • precipitase
plural I (noi)
  • precipităm
(să)
  • precipităm
  • precipitam
  • precipitarăm
  • precipitaserăm
  • precipitasem
a II-a (voi)
  • precipitați
(să)
  • precipitați
  • precipitați
  • precipitarăți
  • precipitaserăți
  • precipitaseți
a III-a (ei, ele)
  • precipită
(să)
  • precipite
  • precipitau
  • precipitară
  • precipitaseră
prețipita
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: precipițiu
precipițiu substantiv neutru
  • pronunție: precipițĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • precipițiu
  • precipițiul
  • precipițiu‑
plural
  • precipiții
  • precipițiile
genitiv-dativ singular
  • precipițiu
  • precipițiului
plural
  • precipiții
  • precipițiilor
vocativ singular —
plural —
precepiș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
precipiciu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
precipiț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prețâpiș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prețipiș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

precipita, precipitverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să se desfășoare sau a se desfășura într-un timp mai scurt sau într-un ritm mai rapid decât cel obișnuit sau decât cel așteptat; a (se) grăbi, a (se) zori. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Aducea guano pentru îngrășarea pămîntului, mașini electrice pentru a precipita fecundarea semințelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. DLRLC
    • format_quote Nu simți cum se precipită lucrurile, cum pîrîie ceva? REBREANU, R. I 256. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre oameni) A acționa (prea) în grabă (și în dezordine); a se agita; a se repezi. DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv A provoca (cu ajutorul unei reacții chimice) depunerea unei substanțe dizolvate într-un lichid. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. reflexiv intranzitiv (Despre o substanță solidă dizolvată într-un lichid) A se separa, a se depune sub formă de precipitat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

precipițiu, precipițiisubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.