praxiologie sf [At: M. D. ENC. / P: ~xi-o~ / V: ~xeo~ / Pl: ~ii / E: praxis + -logie] Ramură a științei care studiază structura generală a acțiunilor umane și a condițiilor eficacității acestora.

PRAXIOLOGIE s.f. Disciplină care studiază structura generală a acțiunilor umane și condițiile eficacității acestora. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / < fr. praxiologie, cf. gr. praxis – acțiune, logos – știință].

PRAXIOLOGIE s. f. ramură a științei care studiază structura activităților umane și a condițiilor eficacității acestora. (< fr. praxiologie)

PRAXIOLOGIE f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul structurii generale a acțiunilor umane și a condițiilor eficacității acestora. [Sil. -xi-o-] /Din praxis

praxeologie sf vz praxiologie

praxiologie (desp. -xi-o-) s. f., art. praxiologia, g.-d. praxiologii, art. praxiologiei

praxiologie (-xi-o-) s. f., art. praxiologia, g.-d. praxiologii, art. praxiologiei

praxiologie s. f. (sil. -xi-o-), art. praxiologia, g.-d. praxiologii, art. praxiologiei

PRAXIO- „acțiune umană”. ◊ gr. praxis „practică, execuție” > fr. praxio-, germ. id., engl. id. > rom. praxio-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura generală a acțiunilor umane și condițiile eficacității lor.

PRAXIOLOGÍE (PRAXEOLOGÍE) (< fr.; {s} gr. praxis „practică” + logos „studiu”) s. f. Disciplină științifică care studiază structura generală a acțiunilor umane și a condițiilor eficacității lor. Ca teorie a acțiunii eficiente, p. are ca premise contribuțiile a numeroși gânditori, filozofi, și sociologi, în problema acțiunii și creativității umane în general, a acțiunii sociale în particular. Forma ei contemporană, independentă, este legată de activitatea lui T. Kotarbiński (în plan gnoseologic) și a lui T. Parsons (în plan sociologic).