POZITRONIU s. n. (Fiz.) Formație instabilă compusă dintr-un electron și un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. – Din fr., engl. positronium.

pozitroniu sn [At: M. D. ENC. / Pl: ? / E: fr positronium] (Fiz) Formație instabilă, alcătuită dintr-un electron și un pozitron, care gravitează împreună în jurul centrului de masă comun.

POZITRONIU s. n. (Fiz.) Formație instabilă formată dintr-un electron și un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. – Din fr., engl. positronium.

POZITRONIU s. n. asociație a unui electron cu un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. (< fr., engl. positronium)

!pozitroniu (sistem de particule) [niu pron. nĭu] (desp. -zi-tro-) s. n., art. pozitroniul; pl. pozitronii, art. pozitroniii^[1] (desp. -ni-ii)

pozitroniu (formație alcătuită dintr-un electron și un pozitron) [niu pron. nĭu] (-zi-tro-) s. n., art. pozitroniul

pozitroniu s. n. (sil. -tro-) [-niu pron. -niu], art. pozitroniul

POZITRÓNIU (< fr., engl. {i}) s. n. (FIZ.) Formație instabilă, alcătuită dintr-un electron și un pozitron, care formează un sistem similar cu atomul de hidrogen, în care pozitronul ține loc de proton, având o durată mai mică de 10^-7 s; a fost descoperit în 1951.