13 definiții pentru povață


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

POVÁȚĂ, povețe, s. f. Sfat, îndrumare. Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață. IOSIF, V. 86. Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe. COȘBUC, P. I 164. ♦ (Neobișnuit) Exemplu, model, pildă. Dacă d-sa spune lucruri așa de nelogice... vina e, nu atît a d-sale, cît a esteticei transcendentale care i-a slujit de povață. GHEREA, ST. CR. II 54. – Pl. și: (regional) poveți (ISPIRESCU, L. 13, ALEXANDRESCU, P. 47). – Variantă: (regional) povăț, povățuri (CREANGĂ, O. A. 97), s. n.

POVÁȚĂ povéțe f. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diverse situații; sfat; îndrumare. ~ părintească.De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica

povață f. 1. conducere: sub povața celui mai vestit din voevozii lor BĂLC.; 2. consiliu: a da povețe. [Tras din slav. POVESTI, a conduce].

pováță f., pl. ețe (pol. powodca, rus. povodéc, gen. -dcá, conductor, d. povoditĭ, povestĭ, a conduce. V. pevedesc, podvod). Vechĭ. Conducător, conducere. Azĭ. Sfat: a da cuĭva o povață.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe

pováță s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POVÁȚĂ s. v. călăuză, comandă, conducere, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, șefie.

POVÁȚĂ s. 1. v. sfat. 2. v. recomandare.

povață s. v. CĂLĂUZĂ. COMANDĂ. CONDUCERE. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR. SFETNIC. ȘEFIE.

POVAȚĂ s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~.) 2. precept, recomandare, recomandație, sfat. (Diverse ~ de igienă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pováță (povéțe), s. f.1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic).

Intrare: povață
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • povață
  • povața
plural
  • povețe
  • povețele
genitiv-dativ singular
  • povețe
  • poveței
plural
  • povețe
  • povețelor
vocativ singular
plural