postpoziție sf [At: DN² / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr postposition] (Grm; rar) 1 Postpunere (2). 2 Situație a cuvintelor, a particulelor postpuse.

POSTPOZIȚIE s.f. Postpunere; stare a cuvîntului, a particulelor postpuse. [Gen. -iei, var. postpozițiune s.f. / cf. fr. postposition].

POSTPOZIȚIE s. f. postpunere. (< fr. postposition)

POSTPOZIȚIE ~i f. lingv. (în opoziție cu prepoziție) Poziție a unui element de limbă după un alt cuvânt sau la sfârșitul cuvântului din componența căruia face parte. [G.-D. postpoziției] /<fr. postposition

postpozițiune sf vz postpoziție

POSTPOZIȚIUNE s.f. v. postpoziție.

postpoziție (desp. post-po-, -ți-e) s. f., art. postpoziția (desp. -ți-a), g.-d. art. postpoziției; pl. postpoziții, art. postpozițiile (desp. -ți-i-)

postpoziție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpoziția (-ți-a), g.-d. art. postpoziției; pl. postpoziții, art. postpozițiile (-ți-i-)

postpoziție s. f. (sil. mf. post-) → poziție

POSTPOZIȚIE s. f. (cf. fr. postposition) v. encliză.

Postpoziție ≠ antepoziție, prepoziție