postpoziție sf [At: DN² / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr postposition] (Grm; rar) 1 Postpunere (2). 2 Situație a cuvintelor, a particulelor postpuse.

POSTPOZÍȚIE s.f. Postpunere; stare a cuvântului, a particulelor postpuse. [Gen. -iei, var. postpozițiune s.f. / cf. fr. postposition].

POSTPOZÍȚIE s. f. postpunere. (< fr. postposition)

POSTPOZÍȚIE ~i f. lingv. (în opoziție cu prepoziție) Poziție a unui element de limbă după un alt cuvânt sau la sfârșitul cuvântului din componența căruia face parte. [G.-D. postpoziției] /<fr. postposition

postpozițiune sf vz postpoziție

POSTPOZIȚIÚNE s.f. v. postpoziție.

postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)

postpozíție s. f. (sil. mf. post-) → poziție

Postpoziție ≠ antepoziție, prepoziție

POSTPOZÍȚIE s. f. (cf. fr. postposition) v. enclíză.