2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface).

postfață sf [At: ALEXI, W. / S: post-față / Pl: ~fețe / E: fr postface] (Îoc prefață) Cuvânt de încheiere cu caracter explicativ plasat la sfârșitul unei cărți Si: epilog.

POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text sau comentariu explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface).

POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. (Spre deosebire de prefață) Cuvînt de încheiere la sfîrșitul unei cărți sau tipărituri. [Dimitrie Cantemir] adaosese prin 1721... o postfață în care iarăși vorbește de planul cel mare părăsit. IORGA, L. I 290.

POSTFÁȚĂ s.f. Cuvânt către cititori așezat la sfârșitul unei cărți. [După fr. postface].

POSTFÁȚĂ s. f. cuvânt către cititori la sfârșitul unei cărți. (după fr. postface)

POSTFÁȚĂ ~éțe f. Comentariu plasat la sfârșitul unei cărți. [G.-D. postfeței] /post- + față

POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.

POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.

postfața vt [At: DEX2 / Pzi: ez / E: postfață] A scrie postfața unei cărți.

POSTFAȚÁ vb. tr. a scrie o postfață. (< postfață)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe

postfáță s. f. (sil. mf. post-) → față

postfațá vb., ind. prez. 1 sg. postfațéz, 3 sg. și pl. postfațeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: postfață
postfață substantiv feminin
  • silabație: post- info
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postfață
  • postfața
plural
  • postfețe
  • postfețele
genitiv-dativ singular
  • postfețe
  • postfeței
plural
  • postfețe
  • postfețelor
vocativ singular
plural
Intrare: postfața
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • postfața
  • postfațare
  • postfațat
  • postfațatu‑
  • postfațând
  • postfațându‑
singular plural
  • postfațea
  • postfațați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • postfațez
(să)
  • postfațez
  • postfațam
  • postfațai
  • postfațasem
a II-a (tu)
  • postfațezi
(să)
  • postfațezi
  • postfațai
  • postfațași
  • postfațaseși
a III-a (el, ea)
  • postfațea
(să)
  • postfațeze
  • postfața
  • postfață
  • postfațase
plural I (noi)
  • postfațăm
(să)
  • postfațăm
  • postfațam
  • postfațarăm
  • postfațaserăm
  • postfațasem
a II-a (voi)
  • postfațați
(să)
  • postfațați
  • postfațați
  • postfațarăți
  • postfațaserăți
  • postfațaseți
a III-a (ei, ele)
  • postfațea
(să)
  • postfațeze
  • postfațau
  • postfața
  • postfațaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)