păstaie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~are, (reg) ~ară, ~tăl, ~tău, ~tie, pâs~, pos~, postavie, postău, postâie, postovie / Pl: ~tăi / E: cf alb pistaë] (Bot) 1 (Udp „de”) Fruct dehiscent în formă de teacă, al plantelor din familia leguminoaselor, cu una sau mai multe semințe prinse de-a lungul liniei de sudură a carpelei Si: teacă. 2 (Spc) Fruct verde al unor specii de fasole Si: (îrg) păstaică (1). 3 (Spc; reg; șîc postaică-pentru-flori) Diferite specii de fasole (Phaseolus). 4 (Reg; șîc ~-de-sânziană, ~tăi-de-miere) Roșcovă. 5 (Reg) Ament de nuc, de alun etc. 6 (Reg; lpl) Ardei iuți (Capsicum annuum). 7 (Reg; îc) ~ia-lupului Iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum). corectat(ă)

PĂSTAIE, păstăi, s. f. Fructul caracteristic al unor legume ca fasolea, mazărea etc., semănînd la exterior cu o teacă și avînd în interior boabe. O păstaie de sulcină A făcut explozie. TOPÎRCEANU, B. 48. Fasolea grasă... este acel soi care are păstăile galbene, putîndu-se mînca multă vreme. PAMFILE, A. R. 184.

PĂSTAIE ~ăi f. (la unele plante, mai ales leguminoase) Fruct format din două valve în care se dezvoltă semințele. [G.-D. păstăii] /cf. alb. pistaë

păstaie f. Mold. pojghiță: păstaie de fasole, de ardeiu. [Origină necunoscută].

păstáĭe (vest) f., pl. aĭ, și păstáre (est), pl. ărĭ (cp. cu alb. pištaĭă orĭ lat. *pĭstalia, fiind-că trebuĭe bătute saŭ îmblătite ca să se desfacă boabele, de unde și rut. pastáĭa. V. pisez, pistă). Teaca (silicula) în care-s închise semințele papilionaceelor (fasolea, salcîmu, roșcovu), cruciferelor (varza, rapița), ș. a. – Și postaĭe (Lex. Bud.).

păstară sf vz păstaie

păstare sf vz păstaie

păstăl sm vz păstaie

păstău sm vz păstaie

păstie sf vz păstaie

pâstaie sf vz păstaie

postaie sf vz păstaie

postavie sf vz păstaie

postău sm vz păstaie

posteia^[1] sf vz păstaie

postiie^[1] sf vz păstaie

postovie sf vz păstaie

postáĭe, V. păstaĭe.

păstaie s. f., art. păstaia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi, art. păstăile (desp. -tă-i-)

păstaie s. f., art. păstaia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi, art. păstăile (-tă-i-)

păstaie s. f., art. păstaia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi

păstaie

păstaie, -tăi.

PĂSTAIE s. v. roșcovă.

PĂSTAIE s. (BOT.) teacă. (~ de mazăre.)

păstaie s. v. ROȘCOVĂ.

PĂSTAIE s. (BOT.) teacă. (~ de mazăre.)

păstaie (păstăi), s. f. – Teacă, coajă. – Var. păstare, păstău, înv. postaie. Mr. păstal’e, pistal’e. Origine îndoielnică. Mr. pare să indice prezența unui etimon lat. terminat în -alia; s-a propus *pistalia, din pistare „a urlui” (Candrea-Dens., 1351; Pascu, I, 143; Graur, BL, V, 109); *quassitalia, din quassare „a rupe” (Pușcariu, Dacor., III, 679); *pyxitalia, din pyxis „capsulă” (Giuglea, Dacor, X, 60); sau din alb. pištaië (Candrea). Nici una din aceste explicații nu pare suficientă. – Der. păstăios, adj. (cu păstăi, cu coajă). Din rom. provine rut. pastaja.

păstaie, păstăi, s.f. – Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor. Păstăi, poreclă pentru locuitorii din satul Sârbi (com. Fărcașa). – Cuv. autohton (Russu 1981: 368, Brâncuși 1983), cf. alb. pistaë.

păstaie, păstăi s. f. (er.) vagin