2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity.

pospoli sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 325 / Pl: ~te / E: pn (wojsko) pospolite] (Înv) 1 Unitate militară poloneză, alcătuită din nobilime. 2 Nobilime care alcătuia această unitate militară.

pospolită f. od. nobleța polonă reunită în corp de armată (NEGR.). [Pol. POSPOLITY, (adunare) generală].

pospolítă f., pl. e (pol. pospolita rzecz, republică, pospolity, comun, general, spól, wspól, pospolu, împreună; sîrb. spol, sex, d. vsl. polŭ, sex. V. poală). Nobilimea polonă, care forma odinioară un corp de armată. Adj. Șleahta pospolită, nobilimea polonă întreagă.

POSPOLÍT, -Ă, pospoliți, -te, adj. Care aparținea unui corp de armată alcătuit din nobili polonezi, format din nobili polonezi. – Din pol. pospolity.

POSPOLÍT, -Ă, pospoliți, -te, adj. (Învechit) Care aparținea corpului de armată alcătuit din nobili polonezi. Venea duiumul oastei [poloneze]: trăsuri, bagaje, pedeștri, șleahta pospolită, amestecați în neregulă cu steagurile strînse. NEGRUZZI, S. I 167.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte

pospolítă s. f., pl. pospolíte


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pospólită (pospolíte), s. f. – Corp de armată format de vechea aristocrație poloneză. Pol. pospolita (Tiktin). Sec. XVII, înv.

Intrare: pospolită
pospolită substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pospoli
  • pospolita
plural
  • pospolite
  • pospolitele
genitiv-dativ singular
  • pospolite
  • pospolitei
plural
  • pospolite
  • pospolitelor
vocativ singular
plural
Intrare: pospolit
pospolit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pospolit
  • pospolitul
  • pospolitu‑
  • pospoli
  • pospolita
plural
  • pospoliți
  • pospoliții
  • pospolite
  • pospolitele
genitiv-dativ singular
  • pospolit
  • pospolitului
  • pospolite
  • pospolitei
plural
  • pospoliți
  • pospoliților
  • pospolite
  • pospolitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)