PORTOCALIU, -IE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei¹ (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală¹ + suf. -iu.

portocal sm [At: CR (1833), 80²/28 / V: (îrg) ~ă sf (reg) ~tuc~ / Pl: ~i / E: drr portocală cf ngr πορτοκαλλιά] Pom fructifer mediteranean și subtropical, cu frunze persistente, cu flori albe și parfumate, cu fructe sferice, galbene-roșietice, comestibile Si: (îrg) naramz, (înv) oranz, (reg) năranci (Citrus aurantium).

portocală² sf vz portocal

portocaliu, ~ie [At: PANN, E. II, 11/8 / V: (reg) potric~, potro~ / Pl: ~ii / E: portocală + -iu] 1 sn Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată între roșu și galben Si: (îrg) naramzat, narangiu, păratic, (frm) oranj. 2 a De culoarea portocalei (1) Si: (îrg) naramzat, narangiu, păratic, (frm) oranj.

potricaliu, ~ie a vz portocaliu

potrocaliu, ~ie a vz portocaliu

PORTOCALIU, -IE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei¹ (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare galbenă-roșiatică (a doua din spectrul solar). – Portocală¹ + suf. -iu.

PORTOCAL, portocali, s. m. Arbust fructifer din regiunea mediteraneană, cu frunzele totdeauna verzi, cu florile albe și parfumate și cu fructele aromate și hrănitoare (Citrus Aurantium). Briza răcorită aduce dintre insule mireasma acrișoară a portocalului. TUDORAN, P. 337. Portocalul din grădină Tot omătul lui de floare, Cînd te dai de el aproape, Ți-l aruncă la picioare. ANGHEL, P. 188. – Variantă: portocală (BART, S. M. 47, EMINESCU, O. IV 179, ALECSANDRI, T. 1687) s. f.

PORTOCALĂ¹ s. f. v. portocal.

PORTOCALIU, -IE, portocalii, adj. Galben-roșiatic, de culoarea portocalei. Dincolo de mal, într-un smîrc, umblau cu pași rari cocostîrci cu pliscuri portocalii. SADOVEANU, O. VIII 124. Noaptea își despletea șuvițele de neguri pînă ce luna plină, portocalie, își arăta fața prin zdrențele norilor poleiți. BART, E. 316. Sus pe cer se vede soarele portocaliu, absolut rotund, cînd mai strălucitor, cînd mai opac. CARAGIALE, O. VII 96. ♦ (Substantivat, n. sg.) Culoare galben-roșiatică (a doua din spectrul solar, între roșu și galben).

PORTOCAL ~i m. Pom fructifer exotic, cu frunze rezistente, cu flori albe parfumate și cu fructe mari globulare, de culoare galbenă-roșcată, aromate. /Din portocală

PORTOCALIU ~e (~i) Care este de culoarea portocalei; galben-roșiatic; oranj. /portocală + suf. ~iu

portocal m. arbore totdeauna verde ce face portocale: din florile sale se fac infuziuni și floarea-i distilată dă o apă excelentă spre a calma nervii (Citrus aurantium). [Gr. mod. PORTOCÁLI (din it. portogallo)].

portocaliu a. de coloarea portocalei: galben bătând în roșu.

portocál m., pl. lĭ (d. portocală). Pomu care produce portocale (citrus aurantium). – Portocalu e originar din Asia, crește în țările calde, maĭ ales în prejuru Mediteraneĭ, și rămîne tot-de-a-una verde. Florile, fructele și frunzele luĭ, precum și esența scoasă din ele, se întrebuințează în medicină și industrie. Infuziunea din florile luĭ liniștește nerviĭ.

portocalíŭ, -íe adj. (d. portocală saŭ d. turc. portokali). De coloarea cojiĭ de portocală, adică galben bătînd în roș. V. turungiŭ.

portocal s. m., pl. portocali

portocaliu¹ adj. m., f. portocalie; pl. m. și f. portocalii

portocal s. m., pl. portocali

portocaliu¹ adj. m., f. portocalie; pl. m. și f. portocalii

portocal s. m., pl. portocali

portocaliu adj. m., f. portocalie; pl. m. și f. portocalii

portocaliu

portocal (portocali), s. m. – Naramz. – Mr. purdicale, purtucală, megl. purtucală. Ngr. πορτοϰάλλι (Tiktin; Ronzevalle 60; Gáldi 234), cf. tc., bg. portokal, alb. portokaljë, calabr. portugallu. – Der. portocală, s. f. (naramză); portocaliu, adj. (de culoarea portocalei).

cîrmîziu, portocaliu, tuciuriu etc. Numele de culori formate cu sufixul -iu ar putea fi explicate în românește: gălbui, verziu etc. (vezi Fulvia Ciobanii, SMFC, VI, p. 75). Dar cînd radicalul este turcesc, pare mai probabilă formarea în turcește. DA pornește pentru cîrmîziu de la tc. kirmizi, pe cînd DLRM, atît de neîncrezător de obicei în facultatea limbii noastre de a forma cuvinte: din elemente moștenite din latinește, explică îndrăzneț pe cîrmîziu din rom. cîrmîz + suf. -iu. Tot așa portocaliu e explicat de DLRM prin portocală + -iu (la fel Ciorănescu), deși πορτοϰαλλύς există în grecește. Evident, siguranță absolută nu putem avea, dar mi se pare mai probabil împrumutul, mai ales dacă ținem seamă de faptul că în trecut portocala nu putea fi prea răspîndită la noi. Liliachiu e explicat de DA, DLRM și Ciorănescu prin gr. λουλάϰι desigur, aici explicația prin română e jenată de finala -chiu, nu -ciu, totuși CADE și DE, care nu dau nici o etimologie, par a lăsa să se înțeleagă că formația e românească. Sigur TDRG face apel la tc. leylîki. Pe tuciuriu, DLRM îl explică de la pluralul tuciuri (dar cine și pentru ce ar fi întrebuințat pluralul în mod obișnuit?). N-ar mai fi rămas decît să explice și pe plumburiu prin pluralul plumburi, dar pasul acesta nu l-a făcut, ci a notat plumb + suf. -uriu. Un asemenea sufix există: de la alb s-a format alboare și de la acesta alburiu, care a fost înțeles ca derivat de la alb; după acest model, s-a putut forma și plumburiu. de la plumb și tuciuriu, de la tuci, fără să fie nevoie să pornim de la plural. (Vezi Theodor Hristea, Probleme de etimologie, București, 1968, p. 53.) Faptul acesta îmi dă curaj să încerc o explicație pentru cafeniu, explicat în DA (urmat de DLRM) prin cafea, influențat de castaniu; dar acesta din urmă nu poate fi considerat prea vechi, castanul nefiind familiar pentru români în secolele trecute. Aș fi fost dispus să văd aici o modificare a temei, cafeni- pentru cafe-, pornindu-se de la cafenea (baza acestuia, în turcă, este un compus cu kane „casă”). Mai curînd însă mă gîndesc la influența lui galbeniu, care e în paralelă cu gălbiu, gălbui. Cafeniu la rîndul lui va fi influențat pe căcăniu, cum propune CADE; cuvîntul e înregistrat și de Udrescu; în orice caz, e cunoscut în Muntenia, în graiurile familiare. Dar atunci ar trebui atras în discuție și căcănar, pe care DA îl explică neconvingător ca disimilat din -ărar.

PORTOCÁL (< portocală) s. m. Pom fructifer din familia rutaceelor, originar din Asia, înalt de 2-4 m, cu frunze persistente, cu flori albe parfumate și cu fructe sferice galben-roșietice, comestibile (Citrus auruntium). Adus în Europa în timpul cruciadelor, a fost introdus în cultură mai ales în zona mediteraneană, dar și în alte regiuni cu climă subtropicală (ex. California).

Citrus aurantium L., « Portocal ». Specie care înflorește în mai-iul. Flori plăcut mirositoare, mici, albe, stelate (caliciul cu 5 lobi, corolă cu cca 8 petale, cca 25 stamine), în raceme terminale. Fructe oranj, sferice, comestibile. Frunze ovate, întregi, lucioase, persistente, cu pețiolul aripat, articulat. Arbore (cca 1-10 m înălțime) cu tulpină netedă, cîteodată ramificată de la bază, scoarță brună-verzuie (Pl. 22, fig. 126).

PONCIRUS Rafir, PORTOCAL AMAR, fam. Rutaceae. Gen cu o singură specie: P. trifoliata (L.) Rafir, originară din China și Japonia. Înflorește primăvara înaintea frunzelor. Flori albe, mari, parfumate, pe tipul 5 (stamine libere), solitare sau în perechi în axa frunzei. Frunze trifoliate pe lujeri verzi, pețioli cu aripi. Tufă glabră, cca 3 m înălțime, stufoasă, spini lungi de cca 3 cm. Fructe aurii, pubescente, cărnoase, necomestibile.

PORTOCAL s. (BOT.; Citrus aurantium) (înv. și reg.) naramz, (reg.) noroancă, oranz.

PORTOCALIU adj. (livr.) oranj, (pop.) morcoviu, (înv. și reg.) naramzat, narangiu, (înv.) peratic, turungiu. (De culoare ~.)

PORTOCAL s. (BOT.; Citrus aurantium) (înv. și reg.) naramz, (reg.) noroancă, oranz.

PORTOCALIU adj. (livr.) oranj, (pop.) morcoviu, (înv. și reg.) naramzat, narangiu, (înv.) peratic, turungiu. (De culoare ~.)