porcan [At: I. IONESCU, C. 107/28 / Pl: (1-6) ~i, (7-8) ~e / E: porc + -an] 1-2 sm (Reg; șdp) Porcoi (1-2). 3-4 sm (Reg; șdp) Porc (27-28). 5 sm (Iht; reg) Porcușor (3) (Gobio gobio). 6 sm Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, brună-cenușie, cu piciorul scurt, neted, care crește în pădurile de brad (Hydnum imbricatum). 7 sn (Pop) Porcoi (4). 8 sn (Pgn) Grămadă nu prea mare.

PORCAN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. Începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fîn, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.

PORCAN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Reg.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. 2. Grămadă de fîn, de paie etc.; căpiță. – Din porc + suf. -an.

porcan m. 1. porc (ca înjurătură): stăi, măi porcane! CR.; 2. porcușor. ║ n. porcoiu de fân.

1) porcán m. (d. porc). Fam. Mare porc (uzitat maĭ ales ca ocară cuĭva): ĭeșĭ afară, măĭ porcane!

2) porcán n., pl. e (d. lat. pŏrca, scroafă, spinarea brazdeĭ = germ. furche). Est. Porcoĭ, grămadă de fîn maĭ mică de cît căpița.

porcan s. m., pl. porcani

porcan s. n., pl. porcane

PORCAN s. v. căpiță, claie, pietroșel, porcoi, porcușor, stog.

porcan s. v. CĂPIȚĂ. CLAIE. PIETROȘEL. PORCOI. PORCUȘOR. STOG.

porcan¹, porcani, s.m. (reg.) 1. om obraznic, mizerabil. 2. porc mare, porcoi. 3. peștișor cu corpul în formă de fus, care trăiește în apele de deal și de șes; porcușor, porcaș. 4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimțit, grosolan, fără caracter, obraznic, mincinos, indecent. 5. ciupercă comestibilă, cu pălărie cărnoasă de culoare brună-cenușie, cu piciorul scurt, neted, care crește prin pădurile de brad.