3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POPONETE s. m. v. poponeț1.

poponete1 sm [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~eți / E: cf popoi] (Olt) Colăcel din aluat dospit de pâine, care se împarte copiilor de pomană.

poponéte m. (d. Pop). Munt. Pop, proptea verticală. Popondoc, (guzgan). Adv. A sta poponete, a sta pop, a sta poponeț. – Și țoponete.

POPONEAȚĂ s. f. v. poponeț3.

POPONEȚ3, poponețe, s. n. (Fam.) Șezut, dos (de copil). [Var.: poponeață s. f.] – Din popou.

POPONEȚ3, poponețe, s. n. (Fam.) Șezut, dos (de copil). [Var.: poponeață s. f.] – Din popou.

POPONEȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponete s. m.] – Et. nec.

POPONEȚ2, poponețe, s. n. (Reg.) 1. Feștilă sau fitil de opaiț; p. gener. opaiț. 2. Sfeșnic. – Et. nec.

POPONEȚ2, poponețe, s. n. (Reg.) 1. Feștilă sau fitil de opaiț; p. gener. opaiț. 2. Sfeșnic. – Et. nec.

poponeț4 sn [At: PAS, Z. I, 186/ V: ~eață sf / Pl: ~e / E: popou + -oneț] 1-2 (Fam; șhp) Poponel2 (1-2). 3 (Fam) Poponel2 (3). corectat(ă)

poponeț3 [At: ȘEZ. XVIII, 168 / V: (pop) ~ete / Pl: (1-2, 8) ~i, (9-14) ~e / E: pop1+ -oneț] 1 sm (Zlg; reg) Șoarece (Apodemus sylvaticus). 2 sm (Zlg; reg) Șoarece (Microtus arvalis). 3-4 av (Pan; îe) A sta (sau a se așeza, a ședea ~) (A sta sau a rămâne în picioare ori) a se așeza pe ceva cu spatele drept, țeapăn, nemișcat. 5 av (Pex; îae) A sta provocator în fața cuiva. 6 av (Îae) A sta izolat de alții. 7 av (Fam; pe lângă verbe de mișcare) Deodată. 8 sm (Pop) Sperietoare de păsări. 9 sn (Pop) Feștilă sau fitil de opaiț. 10 sn (Pgn) Opaiț. 11 sn (Buc) Petic textil muiat în sulf și căruia i se dă foc, pentru a afuma albinele. 12-14 sn (Reg) Pop1 (1-2, 30).

țoponete[1] sm vz poponeț3

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală; posibil să fie vorba de varianta poponete, greșit tipărită în original — LauraGellner

POPONEȚ1, poponeți, s. m. (Reg.) 1. Șoarece de câmp; șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-o dată (cu vorba), a sări tam-nisam. 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponete s. m.] – Et. nec.

POPONEȚ, (1) poponeți, s. m., (2, 3, 4) poponețe, s. n. 1. (Zool.) Șoarece de cîmp și de pădure, lung de aproximativ 12 cm, cu spinarea roșcată și pîntecele alb, care are obiceiul să stea în două picioare; trăiește în galerii subterane, de unde iese după hrană, făcînd stricăciuni pe ogoare (Apodemus sylvaticus).Expr. A sta (sau a rămîne) poponeț = a sta (sau a rămîne) în picioare, drept, nemișcat, înțepenit. Un fedeleș de vin stătea poponeț alături, ca un pitic al tainițelor pădurii, care anume luase acea înfățișare. SADOVEANU, F. J. 83. După ce m-a doftorii, am rămas un timp poponeț în marginea patului. id. N. F. 87. A veni poponeț = a veni ca din senin, tam-nisam; a da buzna (peste cineva). A scoate poponeț = a scoate gata făcut, aranjat. Și-apoi lasă-te în conta sfinției-sale, că te scoate poponeț ca din cutie. CREANGĂ, O. A. 73. 2. Opaiț, sfeșnic. Pe vatră clipea, mijind, un capăt de luminare de său într-un poponeț de lut. HOGAȘ, M. N. 78. Dacă doar nu-s un poponeț să m-aprind și să mă sting pe mică pe ceas. ALECSANDRI, T. 814. 3. Momîie de speriat păsările; sperietoare. 4. (Familiar) Șezut, dos. O femeie dregea pantalonii rupți ai unui băiat fără să-l dezbrace, ci răsturnîndu-l cu capul în jos și punîndu-i poponețul deasupra mașinii de cusut. PAS, Z. I 196. – Variante: poponete s. m., poponeață s. f.

POPONEȚ1 ~e n. reg. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură topită; opaiț. 2) Suport pentru lumânări. /cf. sb. poponac, ucr. oponeț

POPONEȚ2 ~i m. 1) Șoarece de câmp și de pădure, care stă și în două picioare. ◊ A sta (sau a rămâne) ~ a sta (sau a rămâne) nemișcat. 2) Obiect cu înfățișare de om, așezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria păsările ce pot aduce daune; sperietoare de păsări; momâie; matahală. /Orig. nec.

poponeț n. 1. Mold. Bot. volbură; 2. opaiț: dă masalaua pe un poponeț; a sta poponeț, a sta ca un stâlp (în drum), a fi provocător (VLAHUȚĂ). [Sârb. POPONAȚ, volbură; sensul 2 face aluziune la tulpina volubilă a plantei].

popondóc m. (d. pop. Dar cp. și cu ung. vakandok, cîrtiță, d. vak, orb). Sud. Un fel de guzgan campestru care are obiceĭ să șeadă vertical saŭ poponeț (une-orĭ confundat cu hîrcĭogu ș. a.(, numit pe alocurea și popîndăŭ, poponete, gorlan, gurlan, șuiță și țîstar (arvicola arvális). Fig. Iron. Om prea scund, popenchĭ, pitic (fem. -oacă, și ca adj.: o fată popîndoacă). – Și popîndoc: un popîndoc de băĭat (VR. 1911, 8, 210). – Și popîndăŭ (Baĭa). V. cîrtiță, pință, chițoran, țînc.

poponéț m. (d. pop. saŭ rut. oponec. V. popondoc). Est. Popondoc (guzgan). O plantă graminee cu un spic vertical. S. n., pl. e. Pop, proptea verticală. Sfeșnic de lut, opaiță în care se pune un boț de seŭ țuguĭat saŭ și altă grăsime maĭ moale. Momîĭe. Adv. Se zice despre ceva care stă înaintea ta și pare că așteaptă: Tocmaĭ cînd era masa gata, hop și el poponeț! Ce-mĭ staĭ poponeț la ușă? Ce mĭ-aĭ venit acuma poponeț? Ce-mĭ puĭ chitanțele poponeț pe masă? A sta poponeț, a sta pop, a sta copăcel. V. popîc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

poponeț1 (feștilă; sperietoare de păsări; șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponețe

poponeț2 (rozător) (reg.) s. m., pl. poponeți

poponeț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponețe

poponeț1 (rozător) (reg.) s. m., pl. poponeți

poponeț (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) s. n., pl. poponețe

poponeț (rozătoare) s. m., pl. poponeți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POPONEȚ s. v. guzgan, momâie, opaiț, pălimar, pop, rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, sperietoare, șoarece-de-câmp, șoarece-de-pădure, șobolan, volbură.

poponeț s. v. GUZGAN. MOMÎIE. OPAIȚ. PĂLIMAR. POP. ROCHIȚA-RÎNDUNELEI. ROCHIȚA-RÎNDUNICII. SPERIETOARE. ȘOARECE-DE-CÎMP. ȘOARECE-DE-PĂDURE. ȘOBOLAN. VOLBURĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

poponete s.m. sg. (reg.) colăcel din aluat dospit de pâine, care se împarte copiilor de pomană.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

poponeață, poponețe s. f. (eufem.) fese

poponeț, poponețe s. n. (eufem.) fese

Intrare: poponeț (feștilă)
poponeț2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponeț
  • poponețul
  • poponețu‑
plural
  • poponețe
  • poponețele
genitiv-dativ singular
  • poponeț
  • poponețului
plural
  • poponețe
  • poponețelor
vocativ singular
plural
Intrare: poponeț (șezut)
poponeț2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponeț
  • poponețul
  • poponețu‑
plural
  • poponețe
  • poponețele
genitiv-dativ singular
  • poponeț
  • poponețului
plural
  • poponețe
  • poponețelor
vocativ singular
plural
poponeață substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponeață
  • poponeața
plural
  • poponețe
  • poponețele
genitiv-dativ singular
  • poponețe
  • poponeței
plural
  • poponețe
  • poponețelor
vocativ singular
plural
Intrare: poponeț (zool.; sperietoare)
poponeț1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponeț
  • poponețul
  • poponețu‑
plural
  • poponeți
  • poponeții
genitiv-dativ singular
  • poponeț
  • poponețului
plural
  • poponeți
  • poponeților
vocativ singular
plural
poponeț2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponeț
  • poponețul
  • poponețu‑
plural
  • poponețe
  • poponețele
genitiv-dativ singular
  • poponeț
  • poponețului
plural
  • poponețe
  • poponețelor
vocativ singular
plural
ponete
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poponete
  • poponetele
plural
  • poponeți
  • poponeții
genitiv-dativ singular
  • poponete
  • poponetelui
plural
  • poponeți
  • poponeților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

poponeț, poponețesubstantiv neutru

regional
  • 1. Feștilă sau fitil de opaiț. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. prin generalizare Opaiț. DEX '09 DLRLC
      sinonime: opaiț
      • format_quote Pe vatră clipea, mijind, un capăt de lumînare de său într-un poponeț de lut. HOGAȘ, M. N. 78. DLRLC
      • format_quote Dacă doar nu-s un poponeț să m-aprind și să mă sting pe mică pe ceas. ALECSANDRI, T. 814. DLRLC
  • 2. Sfeșnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sfeșnic
etimologie:

poponeț, poponețesubstantiv neutru

  • 1. familiar Șezut, dos (de copil). DEX '09 DLRLC
    • format_quote O femeie dregea pantalonii rupți ai unui băiat fără să-l dezbrace, ci răsturnîndu-l cu capul în jos și punîndu-i poponețul deasupra mașinii de cusut. PAS, Z. I 196. DLRLC
etimologie:
  • popou DEX '09

poponeț, poponețisubstantiv masculin
poponeț, poponețesubstantiv neutru

regional
  • 1. substantiv masculin Numele a două specii de animale rozătoare: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. șoarece de câmp. DEX '09
    • 1.2. șoarece de pădure. DEX '09
    • chat_bubble (și) adverbial A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un fedeleș de vin stătea poponeț alături, ca un pitic al tainițelor pădurii, care anume luase acea înfățișare. SADOVEANU, F. J. 83. DLRLC
      • format_quote După ce m-a doftorit, am rămas un timp poponeț în marginea patului. SADOVEANU, N. F. 87. DLRLC
    • chat_bubble A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). DEX '09
    • chat_bubble A scoate poponeț = a scoate gata făcut, aranjat. DLRLC
      • format_quote Și-apoi lasă-te în conta sfinției-sale, că te scoate poponeț ca din cutie. CREANGĂ, O. A. 73. DLRLC
  • 2. substantiv neutru Sperietoare de păsări; popândău, popândeț. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.