popondóc m. (d. pop. Dar cp. și cu ung. vakandok, cîrtiță, d. vak, orb). Sud. Un fel de guzgan campestru care are obiceĭ să șeadă vertical saŭ poponeț (une-orĭ confundat cu hîrcĭogu ș. a.(, numit pe alocurea și popîndăŭ, poponete, gorlan, gurlan, șuiță și țîstar (arvicola arvális). Fig. Iron. Om prea scund, popenchĭ, pitic (fem. -oacă, și ca adj.: o fată popîndoacă). – Și popîndoc: un popîndoc de băĭat (VR. 1911, 8, 210). – Și popîndăŭ (Baĭa). V. cîrtiță, pință, chițoran, țînc.