popi³ vt [At: DDRF / Pzi: ~pesc / E: pop¹] (Rar) A propti cu popi¹ (1).

popi² [At: ANON. CAR. / Pzi: ~pesc / E: popă¹] 1-2 vtfr (Pfm) A (se) preoți (1). 3 vtf (Îvr) A călugări. 4 vi (Pfm) A sluji în calitate de popă¹ (1). 5 vi (Îvr) A exercita funcția de preoteasă. 6 vt (Înv) A unge domn. 7 vi (Reg) A cobi.

popi¹ i [At: A IV, 3 / E: fo] (Reg; are) Strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

POPI, popesc, vb. IV. Tranz. (Popular sau familiar; uneori cu sens depreciativ) A face (pe cineva) popă; a preoți, a hirotonisi. Popa are și el doi băieți la seminar, pe care, mai tîrziu, are să-i popească. STANCU, D. 34. Uite, de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară. COȘBUC, P. I 204. Cum s-a simțit Că e popit, Pe toți țiganii că-i cheamă Și de spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.

A POPI ~esc tranz. 1) A face să se popească; a preoți; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă

A SE POPI mă ~esc intranz. A deveni popă; a se preoți; a se hirotonisi. /Din popă

popì v. a consacra pe un popă, a-l hirotoni.

2) popésc v. tr. (d. popă, ca și sîrb. popiti, a popi, d. pop, popă). Fam. saŭ iron. Fac popă, preuțesc. Par’că s’a popit popa (Munt. est), se zice cînd îs aprinse prea multe lumînărĭ. V. hirotonisesc.

popi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, 3 sg. popește, imperf. 1 popeam; conj. prez. 1 sg. să popesc, 3 să popească

popi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, imperf. 3 sg. popea; conj. prez. 3 să popească

popi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popesc, imperf. 3 sg. popea; conj. prez. 3 sg. și pl. popească

POPI vb. v. păstori.

POPI vb. v. hirotonisi.

POPI vb. (BIS.) a (se) hirotoni, a (se) hirotonisi, a (se) preoți, (pop.) a (se) sfinți. (A ~ un cleric.)

popi vb. v. PĂSTORI.

A popi ≠ a despopi, a răspopi

popi¹ interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

popi³, popesc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.