POPI, popesc, vb. IV. Tranz. (Popular sau familiar; uneori cu sens depreciativ) A face (pe cineva) popă; a preoți, a hirotonisi. Popa are și el doi băieți la seminar, pe care, mai tîrziu, are să-i popească. STANCU, D. 34. Uite, de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară. COȘBUC, P. I 204. Cum s-a simțit Că e popit, Pe toți țiganii că-i cheamă Și de spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.