POPÂNDĂU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop¹.

popândău [At: ALEXI, W. / V: (pop) popantă sf, (reg) ~pinteu, potinteu / Pl: ~ăi, (rar, sn) ~ăie / E: cf popândoc] 1 sm Mic animal rozător de stepă cu ochii mari, cu blana cenușie și coada scurtă și stufoasă, care trăiește în galerii subterane Si: țiștar, (reg) mitorlan, pință, popândeț (2), popândoc (1) (Citellus citellus). 2 (Zlg; reg) Șoarece (Microtus arvalis). 3 sm (Zlg; reg) Șoarece (Apodemus sylvaticus). 4 av (Pan; îe) A sta ~ A sta în picioare, drept și nemișcat în fața cuiva. 5 sm (Îdt; pan) Sperietoare de păsări. 6 av (Reg; gmț; pan) Popândoc (5). 7 sm (Olt; gmț; pan) Epitet depreciativ pentru un om leneș. 8 sm (Ban; Trs; îf popinteu) Bucată de pământ bine udată și mulată ca o sferă, prevăzută cu o gaură care, trântită de pământ, produce o pocnitură caracteristică. 9 sm (Ban; Trs; pex; îaf) Joc în care se folosește popândăul (8). 10 sm (Reg; gmț; pan; îaf) Față grasă, umflată Si: popânzac¹ (5), popânzoi (5).

POPÂNDĂU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada stufoasă, dar mai scurtă decât a veveriței; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Et. nec. Cf. pop¹.

POPÂNDĂU ~ăi m. Mamifer rozător de câmp, de talie mică, cu ochi mari și coadă stufoasă, având blană galbenă-cenușie. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat (înaintea cuiva). /Orig. nec.

popândău m. momâie: căpițele de fân s’arătau ca niște popândăi ISP. [Derivat din popă: cf. fr. moine bourru, stafie].

popantă sf vz popândău

popinteu sm vz popândău

potinteu² sm vz popândău

POPÎNDĂU, popîndăi, s. m. Mic mamifer de stepă din ordinul rozătoarelor, cu ochii mari și coada stufoasă, care trăiește în galerii subterane (Citellus citellus). Un popîndău... s-a sprijinit în coadă în mijlocul șoselii. V. ROM. octombrie 1953, 31. Găurile acelea sînt găuri de popîndău. CAMIL PETRESCU, O. II 155. ◊ Expr. A sta popîndău = a sta drept, nemișcat, în fața sau în drumul cuiva. ♦ Sperietoare de păsări, momîie.

popîndăŭ m. (d. pop). Munt. Popondoc, (guzgan). S. n., pl. ăĭe. Momîĭe, matahală, sperietoare de păsărĭ. A sta popîndăŭ, a sta nemișcat ca un idiot. Ĭașĭ. Popîndac. V. popînzac, popîrlan.

popândău s. m., art. popândăul; pl. popândăi, art. popândăii

popândău s. m., art. popândăul; pl. popândăi, art. popândăii

popândău s. m., art. popândăul; pl. popândăi, art. popândăii

popândău, popândăi s. m. (adol.) om naiv / credul / ușor de înșelat.

POPÂNDĂU s. v. guzgan, momâie, sperietoare, șoarece-de-câmp, șoarece-de-pădure, șobolan.

POPÂNDĂU s. (ZOOL.; Citellus citellus) (reg.) mitorlan, pință, popândeț, popândoc, țiștar.

POPÎNDĂU s. (ZOOL.; Citellus citellus) (reg.) mitorlan, pință, popîndeț, popîndoc, țiștar.

popîndău s. v. GUZGAN. MOMÎIE. SPERIETOARE. ȘOARECE-DE-CÎMP. ȘOARECE-DE-PĂDURE. ȘOBOLAN.