elastomer sm [At: LTR² / Pl: ~i / E: fr élastomère] Substanță naturală sau sintetică cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural.

ELASTOMÉRI (< fr. {i}) s. m. pl. (CHIM.) Polimeri sintetici cu proprietăți înalt elastice, asemănătoare cu ale cauciucului natural (ex. cauciucurile sintetice, polimerii plastifiați și mulți produși anorganici, printre care sulful elastic, seleniul elastic etc.).

elastomer s. m., pl. elastomeri

ELASTO- „elasticitate, fibre elastice”. ◊ gr. elastes „care se întinde” > fr. élasto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. elasto-. □ ~mer (v. -mer), s. m., polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cauciucului natural; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurarea elasticității unor corpuri; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat folosit în panificație pentru determinarea gradului de elasticitate a glutenului; ~patie (v. -patie), s. f., deficiență a țesutului elastic; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură a fibrelor țesutului elastic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare a tensiunii intraoculare.

elastomer s. m., pl. elastomeri

elastomer s. m., pl. elastomeri

ELASTOMER s. m. polimer sintetic prezentând proprietăți elastice și plastice asemănătoare cu cele ale cauciucului natural. (< fr. élastomère)

ELASTOMER s.m. Substanță naturală sau sintetică prezentînd proprietăți elastice și putînd servi drept cauciuc artificial. [< fr. élastomère].