POLIURETAN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane.

poliuretan sm [At: LTR² / P: ~li-u~ / Pl: ~i / E: ger Polyurethane, eg polyurethanes] Produs macromolecular obținut prin polimerizarea în trepte a unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor etc.

POLIURETAN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane.

POLIURETAN s. n. produs macromolecular obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice. (< fr. polyurethan)

poliuretan s. (chim.) Tip de polimer utilizat ca material plastic ◊ „Pe baza rezultatelor cercetărilor întreprinse [...] au fost realizate tipuri noi de tălpi din poliuretan cu o greutate mai redusă cu 1520 la sută, ca și noi modele de tălpi din cauciuc [...] la care s-a îmbunătățit și aspectul, asigurându-se vernisarea lor.” R.l. 12 XII 79 p. 3; v. și R.l. 11 VII 80 p. 3; v. și păr cauciucat, părplast (1978) (din fr. polyuréthan, engl. polyurethan, germ. Polyurethane, rus. poliuretan; DMC 1960, OSRI; DTP, LTR, DC; DEX-S)

poliuretan (desp. -li-u-) s. m., pl. poliuretani

poliuretan (-li-u-) s. m., pl. poliuretani

poliuretan s. m. (sil. -li-u-), pl. poliuretani