polimar³ sn vz pălimar¹

polimar² sn vz pălămar²

polimár, V. pălimar 3.

palamar² sn vz pălămar²

palimar³ sn vz pălimar¹

palimar² sn vz pălămar²

pălămar² sn [At: LB / V: (reg) palamar, palimar, pălimar, polimar / Pl: ~e, ~mări / E: tc palamar, ngr παλαμάρι] (Pop) Odgon.

pălămar³ sn vz pălimar¹

pălimar³ sn vz pălămar²

pălimar² sm vz pălămar¹

pălimar¹ snm [At: BIBLIA (1688) 247¹/58 / V: (înv) pal~, pălămar, polemar, pol~, polinar / Pl: ~e, ~i / E: nct] 1 Par¹ folosit de obicei ca element de susținere în construcția caselor țărănești. 2 (Spc) Fiecare dintre stâlpii care mărginesc pridvorul sau prispa caselor țărănești, susținând partea corespunzătoare a acoperișului. 3 (Reg) Stâlp de telegraf. 4 (Ban) Țăruș de care se leagă un animal. 5 (Mun; Olt) Cumpănă la fântână. 6 Împrejmuire de scânduri la prispa sau la pridvorul unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc. Vz balustradă, grilaj, parmaclâc. 7 (Înv) Întăritură de scânduri la o cetate. 8 Cerdac. 9 Foișor. 10 Balcon. 11 (Reg) Acoperiș oblic care apără de ploi, de zăpadă etc. treptele de la intrare, la casele țărănești fără pridvor. 12 (Reg) Șopron. 13 (Trs; Mol) Îngrăditură acoperită, lângă strungă, folosită de ciobani când mulg oile. 14 (Reg) Corlată. 15 (Reg) Targă de transportat răniții. 16 (Reg; csc) Paie rezultate de la treierat. 17 (Reg) Cablu întins de-a curmezișul unui râu, de care se ține podul plutitor.

polemar sn vz pălimar¹

polinar sn vz pălimar¹

PĂLIMAR³, pălimare, s. n. Funie groasă; odgon, parîmă.

PĂLIMAR², pălimare, s. n. 1. Împrejmuire de scînduri la prispa unei case țărănești sau a unei construcții în stil romînesc vechi; partea de scînduri a pridvorului; parmaclîc, balustradă (la un balcon). Se răzimă cu coatele de pălimar și rămase multă vreme așa, cu privirea spre lac. STĂNOIU, C. I. 93. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scînduri, înalt de 50-70 cm. La TDRG. Bătrînii prieteni se așezară pe pălimar. CARAGIALE, S. 83. ♦ Stîlp de pridvor sau de prispă care susține streașină acoperișului. 2. Pridvor, cerdac, foișor. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Împăratul... se urcă cu dînșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. id. ib. 211. 3. (Învechit) întăritură, parapet. Cetățuia Brăilei era închisă cu un zid gros și întărit cu pălimare de pari. BĂLCESCU, O. II 59.

PĂLĂMAR² ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári

PĂLIMAR ~e n. 1) Stâlp care sprijină streașina unei case țărănești. 2) Îngrăditură joasă din scânduri făcută la o prispă sau la un cerdac. /Orig. nec.

palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].

pălimar n. stâlp, balustradă: se urcă în pălimarul unui turn ISP. [Origină necunoscută].

2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.

pălămár, V. palamar 2.

2) pălimár n. V. palamar 2.

3) pălimár n., pl. e (cp. cu palimac). Vest. Stîlp de pridvor. Balustradă, parmaclîc (V. calindru). Ceardac. – În est vechĭ și polimar (pop. polimarĭ): și ĭeșind în polimarĭ la curțile domneștĭ, aŭ auzit un glas strigînd (Nec. 2, 181). În Olt. Trans. polimar, maĭ vechĭ polemar, comarnic, adăpost de muls oile la stînă. V. plimb 1 și manicurent.

polemár, V. pălimar 3.

pălămar¹ (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămare

pălimar s. n., pl. pălimare

pălămar² (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămare

pălimar s. n., pl. pălimare

pălămar (odgon) s. n., pl. pălămare

pălimar (stâlp, balustradă, cerdac) s. n., pl. pălimare

pălimar

palamar (-re), s. n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomer › it. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu, ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar. – Cf. parîmă.

pălimar (pălimare), s. n. – 1. Balcon, foișor. – 2. Balustradă, parmalîc. – 3. Balustru. – Var. (înv.) polimar, (Munt.) palimac. Ngr. πολυμερής „multilateral”, din cauza orientării sale în diferite direcții. Forma primitivă, polimar, a fost asimilată cu pălămar „frînghie” și „paracliser”. Sec. XVIII.

PĂLĂMAR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic.

PĂLIMAR s. v. pripon, țaruș.

PĂLIMAR s. 1. v. balustradă. 2. v. pop.

pălămar s. v. ODGON. PARACLISER. PARÎMĂ. ȚÎRCOVNIC.

pălimar s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.

PĂLIMAR s. (CONSTR.) 1. balustradă, parapet, parmaclîc, rampă, rezemătoare, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.) 2. pop, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu etc.)

pălimar, pălimare, s.n. (înv. și reg.) 1. par, stâlp. 2. bârnă, grindă, cumpănă (la fântână). 3. țăruș, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei țărănești; balustradă, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întăritură, parapet. 6. cerdac, pridvor, foișor, balcon. 7. (reg.) acoperiș oblic care apără de ploi și zăpadă treptele intrării la o casă. 8. (reg.) șopron. 9. (reg.) îngrăditură la strunga oilor. 10. (reg.) corlată. 11. (reg.) targă. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezișul râului de care se ține podul plutitor.