4 definiții pentru polimă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

polimă sf [At: N. REV. R. VIII, nr. 6, 87 / A și: poli / Pl: ~me / E: nct] 1 (Olt; Trs) Gând. 2 (Olt; Trs) Început al unei acțiuni. 3 (Reg) Abatere de la o normă religioasă Si: erezie, (pop) rătăcire. 4 (Pop; ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prepoziția „de”) Netrebnic. 5 (Reg) Ființă omenească Si: țipenie.

POLÍMĂ, polime, s. f. (Regional) Soi (rău), poamă (4), pramatie. N-au lăsat ei cu una, cu două, să li se spurce credința cu asemenea polime. PAMFILE, S. T. 188.

POLÍMĂ, polime, s. f. (Reg.) Soi (rău), pramatie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pólimă, pólime, s.f. (reg.) 1. intenție, gând; început, stare incipientă. 2. eres, rătăcire. 3. soi rău, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. ființă, țipenie.

Intrare: polimă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poli
  • polima
plural
  • polime
  • polimele
genitiv-dativ singular
  • polime
  • polimei
plural
  • polime
  • polimelor
vocativ singular
plural