10 definiții pentru policioară pelicioară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară.

POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară.

POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. Pe-a icoanei policioară busuioc și mint-uscată. EMINESCU, O. I 84. Punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară. id. N. 57. Păsărică pestricioară, La popa pe policioară (Cartea). PĂSCULESCU, L. P. 76. 2. Partea de jos a jugului. Policioara... este scîndura de jos a jugului. PAMFILE, I. C. 138.

policioară f. 1. poliță mică; 2. partea de jos a jugului.

policĭóară f., pl. e (oa dift.). Poliță mică (scîndură). Lopățică, podhorniță.

pelicioa sf vz policioară


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre

policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLICIOÁRĂ s. 1. (reg.) policuță. (~ pentru cărți.) 2. (TEHN.) poliță, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

POLICIOA s. 1. (reg.) policuță. (~ pentru cărți.) 2. (TEHN.) poliță, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

Intrare: policioară
policioară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • policioa
  • policioara
plural
  • policioare
  • policioarele
genitiv-dativ singular
  • policioare
  • policioarei
plural
  • policioare
  • policioarelor
vocativ singular
plural
pelicioară
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.