29 de definiții pentru poet (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète.

POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care compune poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète.

POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. Persoană care compune poezii, autor de poezii. Poet am fost, și-n libere cadențe Cîntai amorul. TOPÎRCEANU, B. 89. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. COȘBUC, P. I 48. Cînd privesc zilele de-aur a scripturilor romîne. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. Soția mea e... poetă. NEGRUZZI, S. I 76. ◊ (Metaforic) Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt... Ei poeți sînt ai cîmpiei, Șoimul este-al lor despot. COȘBUC, P. I 264. ◊ (Adjectival) Din cauza lipsei, poetul cel mai poet din Valahia [Bolintineanu] este amenințat a-și închide ochii la spital. ALECSANDRI, S. 53. ♦ Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet. Pictorul și poetul naturii care e în Sadoveanu nu putea să nu zugrăvească acest fenomen din natură. IBRĂILEANU, S. 35.

POÉT, -Ă s.m. și f. Autor de poezii. ♦ Om cu fire, imaginație și sensibilitate de poet. [Pron. po-et. / cf. fr. poète, lat. poeta].

POÉT, -Ă s. m. f. 1. autor de poezii. 2. om cu fire, imaginație și sensibilitate de poet (1). (< fr. poète, lat., it. poeta, germ. Poet)

POÉT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Autor de creații literare în versuri. 2) fig. Persoană înzestrată cu imaginație artistică. [Sil. po-et] /<ngr. poitís, lat., it. poeta, fr. poete

poet m. cel ce se consacră poeziei, cel care face versuri.

*poét, poétă s. (lat. poëta, d. vgr. poietés, care vine d. poiéo, fac). Persoană care scrie în versurĭ, care face poeziĭ: Omer a fost cel maĭ mare poet, Safo a fost o poetă lirică. Persoană plină de imaginațiune poetică în expresiune: Bossuet e de multe orĭ poet.

compozitór-poét s. m. Compozitor care scrie textul cântecelor ◊ L-am întrebat ce părere are despre formula compozitor-poet și a răspuns că i se pare formula ideală pentru succesul muzicii.” Sc. 3 III 71 p. 6. ◊ „Preferințele cititorilor noștri instalau pe primul loc în referendumul anual «Săptămâna Top ’71» pe Alexandru Mandy. Compozitor-poet, textier-filozof. Om.” Săpt. 21 IV 72 p. 15 (din compozitor + poet)

crític-poét s. m. Critic care scrie sau are preocupări de poet ◊ „După cum nu vom putea confunda emoțiile și așteptările acestuia din urmă cu acelea ale profesionistului literar, mai mult sau mai puțin afirmat, ce se încearcă pentru prima oară într-un gen nou, cazul criticilor-poeți (sau măcar al redactorilor-poeți și al poeților-critici fiind parțial – cel mai des întâlnit).” Sc. 7 XI 73 p. 6. ◊ „Despre efemerul veșnic a vorbit criticul-poet Dan Hăulică.” Săpt. 21 VI 74 p. 7; v. și R.lit. 16 X 75 p. 16; v. și poet-critic (1971) (din critic + poet)

feméie-poét s. f. (lit.) Femeie care scrie (și publică) poezii ◊ „Era cât pe-aci să mă mohorăsc cu bilanțul făcut de M.B. în «Contemporanul» [...] din care urma să rezulte cât de puțin încăpătoare a rămas literatura pentru femeile-poet și femeile-prozator și mă chinuiam strașnic să fac în mintea mea dreptate acestei urgisiri.” Cont. 18 VII 69 p. 3 (din femeie + poet; cf. fr. femme-poète; DMN 1966)

filosóf-poét s. m. 1978 Filozof care scrie poezii v. poet-filosof (din filozof + poet)

poét-actór s. m. Poet care este în același timp și actor ◊ „Întâlniri – la granița dintre arte – cu poetul-actor Emil Botta, cu scriitorul-sculptor și poet Ion Vlasiu, cu pianistul-poet Virgil Gheorghiu.” Săpt. 19 IX 69 p. 3. ◊ „Și i-am recunoscut, erau, fără îndoială, discipolii poetului-actor care, la începutul secolului trecut, colinda orașele și satele cântând patria, dragostea, natura.” R.lit. 11 VII 74 p. 24 (din poet + actor)

poét-cărturár s. m. Poet erudit ◊ Poet-cărturar, Vasile Nicolescu nu este însă un poet livresc, nu este nici un poet descriptiv, ci un liric cutremurat de spectacolul firii și înfiorat de misterul vieții.” R.l. 16 V 77 p. 2 (din poet + cărturar)

poét-crític s. m. Poet care se ocupă și cu critica literară ◊ „Desigur, Florin Mugur are dreptate, opțiunea poetului-critic este mai strictă, mai severă decât a criticului-poet, și deci în mai mică măsură un produs al culturii.” Cont. 4 VI 71 p. 3. ◊ „Luzi intră în categoria marilor poeți-critici, în spiritul tradiției lui Valéry sau Machado.” R.lit. 6 III 75 p. 22; v. și critic-poet (din poet + critic)

poét-eróu s. m. Poet care a căzut ca un erou ◊ „Cititorul va găsi în cartea Elenei Gronov cam tot ce s-ar putea spune despre biografia poetului-erou Mihail Săulescu.” Cont. 8 I 71 p. 3. ◊ Poetul-erou Const. T. Stoika.” R.lit. 31 I 74 p. 7 (din poet + erou)

poét-filosóf s. m. Poet având o activitate filozofică notorie ◊ „Va trebui să descopere imaginea adevărului, așa cum spunea cândva poetul-filosof Lucian Blaga.” Cont. 30 IX 66 p. 5. ◊ „Lucian Blaga – filosoful-poet, poetul-filosof mi se pare o apariție deosebită.” Luc. 29 IV 78 p. 4 (din poet + filosof)

soldát-poét s. m. Poet care este militar ◊ „A fost un soldat-poet care a cântat patria și poporul și tot ce n-a reușit să spună prin mijlocirea versului a spus prin sacrificiul suprem în vara lui 1916.” Săpt. 18 VII 75 p. 3. ◊ „Un soldat-pictor și un soldat-poet mărșăluiau în toamna anului 1944 într-o coloană militară spre Clujul eliberat [...]” Sc. 1 IX 77 p. 1 (din soldat + poet)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: poet
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poet
  • poetul
  • poetu‑
plural
  • poeți
  • poeții
genitiv-dativ singular
  • poet
  • poetului
plural
  • poeți
  • poeților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)