podoimă¹ sf [At: H XVI, 143 / V: od~, ~ină / Pl: ~me / E: ucr dal подойма (lit пидойма)] 1 (Reg) Bârnă pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare a morii de apă Si: (reg) grindă, posadă² (2), punte. 2 (Mar) Piesă de sprijin pentru manivela care transmite mișcarea roții la joagăr.

podoimă² sf [At: A VI, 4 / Pl: ~me / E: ns cf uimă, moimă¹, moimă²] 1 (Reg) Om urât. 2 (Reg) Leneș.

podoimă³ sf [At: GHEȚIE, R. M. / V: (reg) ~ină / Pl: ~me / E: nct] (Trs; înv) Pretext.

PODOIMĂ, podoime, s. f. (Regional) Pretext. Destul că cu ceva podoimă, nu era zi... să nu calce o dată pragul morăriței. RETEGANUL, la CADE.

PODOIMĂ, podoime, s. f. (Reg.) Pretext.

odoină sf vz podoimă

podoină¹ sf vz podoimă¹

podoină² sf vz podoimă³

podoimă (podoime), s. f. – Pretext, scuză. Sb. podoima, cf. doimiti se „a se răsplăti cu vorbe”. În Trans.

PODOIMĂ s. v. motiv, ocazie, pretext, pricină, prilej.

podoimă s. v. MOTIV. OCAZIE. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ.

podoimă¹, podoime, s.f. (reg.) 1. bârnă de sprijin pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare a morii de apă; grindă, punte, posadă. 2. piesă de sprijin pentru manivela care transmite mișcarea roții la joagăr.

podoimă², podoime, s.f. (reg.) 1. persoană urâtă. 2. om leneș.

podóimă, podoime, s.f. (reg.) Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. – Din ucr. dial. podoǐma (MDA).

podoimă, podoime, s.f. – (reg.) Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. – Din ucr. dial. podoǐma (MDA).

podoimă, -e, s.f. – Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. – Sb. podoima.