podobie sf [At: PSALT. 298 / A și: podobie / Pl: ~ii / E: slv подобиѥ] 1 (Înv) Înfățișare. 2 (Înv; îlav) Cu (sau pre) ~ După cum se cuvine. 3 (Înv; îal) În mod corespunzător. 4 Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. 5 (Reg; îe) A vorbi pre ~ A vorbi ales, distins. 6 (Rar; pgn) Melodie.

PODÓBIE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează la sărbătorile mai importante unele cîntări bisericești. Spre a putea să fii dascăl, [se cere]. să cunoști cele opt glasuri și podobiile. SLAVICI, O. I 77. Mă pune la cîntat glasu-ntîi pe podobie. CONTEMPORANUL, II 11. ♦ Cîntec de alarmă. Apucă buciumul și sună-n el podobia: Alergați, ciobani! GALACTION, O. I 167.

podobie f. melodie după care se intoană unele cântări bisericești (de ex. irmosul): glasul întâiu pe podobie. [Lit. ornament muzical].

podóbie f. (vsl. podobiĭe, bg. -bie, asemănare. V. podoabă, preapodobie). Vechĭ. Asemănare, potriveală. Azĭ podobíe). Model de melodie (melodie după care se cîntă maĭ multe cîntece bisericeștĭ). V. prosomie.

prosomie f. cântare bisericească, numită obișnuit podobie: prosomia sfântului Gheorghe. [Gr. mod.].

podóbie (-bi-e) s. f., art. podóbia (-bi-a), g.-d. art. podóbiei; pl. podóbii, art. podóbiile ( -bi-i-)

podóbie s. f. (sil. -bi-e), art. podóbia (sil. -bi-a), g.-d. art. podóbiei; pl. podóbii, art. podóbiile (sil. -bi-i-)

podobíe, podobíi, s.f. 1. (pop.) melodie după care sunt intonate diverse cântece bisericești la unele sărbători. 2. (înv.) înfățișare, chip, aspect. 3. (înv.) însușire, calitate. 4. (înv.; în loc. adv.) „cu (pre)podobie” = după cum se cuvine, în mod corespunzător.

podobie (Biz.) (< sl. подоьиѥ, ὁμοίωσις, de la vb. подоьити, μιμεῖσθαι, lat. imitari) v. prosomie.