pobir sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

boghircă sf vz poghircă

pobârci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pobirci¹ sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

podbic sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

podgircă sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

podirici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pogârci¹ sm vz poghircă

poghirc, ~ă [At: CIHAC, II, 272 / V: (reg) bobir sm, bobircă sf, bobirci, boghirc sm, boghircă sf, pobir, pobirci, pobârci, podbic sm, podgircă sf, podirici, ~gircă sf, ~girci, polbici sm, porbice sf, porbici, pordici, porghic sm, porghice sf, porghici, porgici / Pl: ~rci / E: bg побирък, srb pabirak] 1 sf (Pop; mpl) Fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate sau rămase după recoltat Si: (reg) bârzoci, posomogi. 2 sf (Reg; pex; csc) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate. 3 sf (Reg; pex; csc) Rămășițe dintr-o recoltă compromisă. 4 sf (Reg; îe) Parcă-i ~ Se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalți. 5 sm (Trs; îf pobirci, pobârci) Poghircit¹. 6 sm (Reg; ccr) Persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat Si: (înv) poghircitor. 7 sf (Mol) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. 8 sf (Mun; dep; îf boghircă) Epitet dat unui om cu mintea slabă Si: neghiob, prost. 9 sf (Mol; dep) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. 10 sf (Mol; dep) Epitet dat unei femei urâte. 11 sm (Trs) Plantă târâtoare nedefinită mai îndeaproape. 12 sf (Reg) Păsăre nedefinită mai îndeaproape.

pogircă sf vz poghircă

polbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbice sf vz poghirc^[1] corectat(ă)

porbici sm vz poghirc^[1] corectat(ă)

pordici sm vz poghircă

porghic sm vz poghircă

porghice sf vz poghircă

porghici¹ sm vz poghircă

porgici sm vz poghircă

purdic sm vz poghircă

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.

pobârcì v. V. pogârcì.

pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].

poghircă f. 1. Mold. firele de cânepă cari n’au putut crește mare: din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat: parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și porghic, Tr. podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].

porghic n. V. poghircă.

boghírcă f., pl. ĭ (din poghircă). Bz. Neghĭob, prost.

pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.

poghírcă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. pabirŭkŭ și pob-, nsl. poberk, cules pe urmă, și cu vsl. *po-grŭčiti, a zgîrci, a chirci. V. pobîrcesc, boghircă). Resturĭ de cînepă rămase după cules (la Bz. la pl.). Om pipernicit, pipiric, stîrpitură, chirtoacă, buricu pămîntuluĭ. Femeĭe urîtă (Vs.). Jucător prost la cărțĭ orĭ la alt joc (Mold.). – În Trans. poghirc, m., o plantă tîrîtoare. – Și porghic, m. și porghice, f. (Mold.), cînepă pipernicită.

porghíc și -íce, V. poghircă.

POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cânepă se numesc poghirci.)

*POGHIRCĂ s. (reg.) poșomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cînepă se numesc ~i.)

pobir s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.

pobârci, pobârcesc, vb. IV (reg.) v. pogârci.

pobirci (pobârci), s.m. (reg.) persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat; poghircitor.

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.

POBIR, fiul lui Nubir, armaș mold. (Sur XX), < subst. băn. „știulete”.

POGHIRC, Cicerone (1928-2009, n. sat Măscurei, jud. Vaslui), lingvist și filolog român. și Prof. univ. la București și la universități din S.U.A. (Indiana, Michigan, California ș.a.) și Germania (Bochum). Studii de lingvistică comparată a limbilor română și albaneză, în care a pus în evidență elementul autohton al limbii române. Contribuții la „Dicționarul limbii române”. Studii asupra istoriei lingvisticii românești („B.P. Hasdeu, lingvist și filolog”).