poghirc, ~ă [At: CIHAC, II, 272 / V: (reg) bobir sm, bobircă sf, bobirci, boghirc sm, boghircă sf, pobir, pobirci, pobârci, podbic sm, podgircă sf, podirici, ~gircă sf, ~girci, polbici sm, porbice sf, porbici, pordici, porghic sm, porghice sf, porghici, porgici / Pl: ~rci / E: bg побирък, srb pabirak] 1 sf (Pop; mpl) Fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate sau rămase după recoltat Si: (reg) bârzoci, posomogi. 2 sf (Reg; pex; csc) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate. 3 sf (Reg; pex; csc) Rămășițe dintr-o recoltă compromisă. 4 sf (Reg; îe) Parcă-i ~ Se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalți. 5 sm (Trs; îf pobirci, pobârci) Poghircit¹. 6 sm (Reg; ccr) Persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat Si: (înv) poghircitor. 7 sf (Mol) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. 8 sf (Mun; dep; îf boghircă) Epitet dat unui om cu mintea slabă Si: neghiob, prost. 9 sf (Mol; dep) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. 10 sf (Mol; dep) Epitet dat unei femei urâte. 11 sm (Trs) Plantă târâtoare nedefinită mai îndeaproape. 12 sf (Reg) Păsăre nedefinită mai îndeaproape.

pobârcì v. V. pogârcì.

pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].

pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.

pobir s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.

POGHIRC, Cicerone (1928-2009, n. sat Măscurei, jud. Vaslui), lingvist și filolog român. și Prof. univ. la București și la universități din S.U.A. (Indiana, Michigan, California ș.a.) și Germania (Bochum). Studii de lingvistică comparată a limbilor română și albaneză, în care a pus în evidență elementul autohton al limbii române. Contribuții la „Dicționarul limbii române”. Studii asupra istoriei lingvisticii românești („B.P. Hasdeu, lingvist și filolog”).

pobârci, pobârcesc, vb. IV (reg.) v. pogârci.

pobirci (pobârci), s.m. (reg.) persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat; poghircitor.