9 definiții pentru ploconeală

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. 1. Ploconire (1). 2. Supunere oarbă; ploconire (2). Muncitorii s-au deșteptat și, cînd li se vorbește de socialism, nu se mai sperie, nu mai întreabă: ce este aia? Cînd e vorba de pîinea lor, de viața lor, nu mai umblă cu ploconeală și nu le mai e frică. PAS, Z. IV 203.

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

PLOCONEÁLĂ s. 1. v. reverență. 2. v. ploconire.

ploconeală f. închinăciune (ca semn exterior de politeță).

ploconeálă f., pl. elĭ. Fam. Acțiunea de a te ploconi (plecăcĭune, închinăcĭune, temenea).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PLOCONEA s. 1. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.) 2. înjosire, ploconire, umilire, (fam.) căciulire. (Ce e această ~ în fața lui?)

Intrare: ploconeală
ploconeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ploconea ploconeala
plural ploconeli ploconelile
genitiv-dativ singular ploconeli ploconelii
plural ploconeli ploconelilor
vocativ singular
plural