plexi s vz plexiglas

PLEXI-, -PLEX elem. „care se îndoaie”. (< fr. plexi-, -plexe, cf. lat. plexum)

PLEXIGLAS s. n. Masă plastică transparentă și incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

plexiglas sn [At: LTR² / A și: plexiglas / V: (abr) plexi / E: ger Plexiglas, fr plexiglas] Masă plastică transparentă, incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații Si: polimetacrilat, stiplex.

PLEXIGLAS s. n. Masă plastică transparentă incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. [Acc. și: plexiglas] – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

PLEXIGLAS s. n. Masă plastică, transparentă, rezistentă, din care se fac diverse obiecte, în special geamuri la vehiculele supuse șocurilor și trepidațiilor.

PLEXIGLAS s.n. Material plastic, transparent și incasabil, folosit ca înlocuitor al sticlei. [< germ. Plexiglas, cf. fr. plexiglas].

-PLEX² elem. plexi-.

PLEXIGLAS s. n. material plastic, transparent și incasabil, înlocuitor al sticlei; polimetacrilat, stiplex. (< germ. Plexiglas, fr. plexiglas)

PLEXIGLAS n. Material plastic transparent, întrebuințat în calitate de sticlă de mare rezistență (la avioane, automobile, în medicină etc.); sticlă organică. /<germ. Plexiglas, fr. plexiglas

plexiglas® (desp. -xi-glas) s. n.

plexiglas (-xi-glas) s. n.

plexiglas s. n. (sil. -glas)

PLEXI- „împletire, plex anatomic”. ◊ L. plexus „împletit” > fr. plexi-, germ. id., engl. id. > rom. plexi-. □ ~form (v. -form), adj., în formă de plex anatomic.

PLEXIGLAS s. (CHIM.) stiplex, polimetacrilat de metil, sticlă organică.

PLEXIGLAS s. (CHIM.) polimetacrilat, stiplex, sticlă organică.