plasă¹ sf [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) pleasă / Pl: (1-14) ~se, (15) plăși / G-D: ~sei, (rar) plăsei / E: slv пласа] 1 Împletitură din fire textile naturale, sintetice sau metalice, lucrată cu ochiuri și cu aspectul de pânză rară, folosită ca atare sau servind la confecționarea unor obiecte. 2 (Șîs ~ de pescuit) Unealtă de pescuit confecționată dintr-o împletitură de fire de cânepă, iută, bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcție de mărimea peștelui care urmează a fi pescuit și, de obicei, fixată la ambele capete de câte un lemn gros, de care țin pescarii. 3 (Îlv) A prinde (pe cineva) în ~ A înșela. 4 (Îal) A ademeni. 5 (Îal) A seduce. 6 (Îe) A cădea în ~ A intra într-o încurcătură. 7 (Îae) A cădea în cursă. 8 (Îae; șîe a lua ~ sau o ~) A fi înșelat. 9 (La unele jocuri sportive; îe) A se afla în ~sa cuiva A se afla imediat în spatele unui adversar așteptând momentul prielnic pentru a ataca și a-l depăși. 10 Cursă de prins păsări, animale etc., alcătuită dintr-o împletitură de sfoară, sârmă etc. 11 Fileu de sfoară sau sârmă groasă, pe care se așază bagajele mai mici în tren, autobuz etc. 12 Rețea de frânghie groasă, sârmă etc., care îngrădește porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri mingea, pucul etc. și a pune în evidență marcarea punctului. 13 Împletitură de frânghie, prinsă la partea inferioară a coșului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. 14 Împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă și fixată între doi stâlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, tenis etc. Si: fileu. 15 Săculeț de mână, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. 16 Împletitură cu ochiuri rare de sfoară, sârmă etc., din care se fac îngrădituri, cuști etc. 17 Cutie făcută din sfoară împletită, folosită pentru prinderea suveicilor la războiul de țesut Si: paravan. 18 (Îs) ~sa ițelor Element al războiului de țesut țărănesc, format din cocleți paraleli și verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unul sau două fire de urzeală. 19 (Pan) Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vâscos care se solidifică în prezența aerului Si: pânză. 20 (Pop) Împletitură de nuiele, scânduri etc. din care se fac garduri. 21 (Pop; pex) Gard făcut din plasă. 22 Porțiune dintr-un gard cuprinsă între doi stâlpi. 23 (Reg) Staul pentru oi. 24 (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. 25 (Reg) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. 26 (Reg) Versant al acoperișului casei sau al unui adăpost. 27 (Reg) Șiță împreună cu leațurile și căpriorii acoperișului. 28 Streașină la acoperișul casei. 29 (Înv) Porțiune de teren arabil aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. 30 (Reg) Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri. 31 Subdiviziune a unui județ, în vechea organizare administrativă a țării, condusă de un pretor. 32 Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 33 (Reg) Porțiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală și pe care pot merge plutele. 34 (Îvr) Lamă de metal. 35 (Reg) Tăiș de cuțit. 36 (Îrg) Mâner al unui cuțit. 37 (Reg) Plaz¹ (1). 38 (Reg) Talpă la sanie.

plasă² sf [At: MAIOR, IST. 70/3 / Pl: ~se, (îrg) plăși, (reg) plese / E: ngr πλάσι] 1 (Trs; înv) Fel. 2 (Trs; înv) Categorie. 3 (Trs; înv) Clasă. 4 (Trs) Fel de mâncare care se servește la masă. 5 (Gmt; înv) Latură.

pleș¹, pleașă [At: BIBLIA (1688), 79²/4 / V: pleșă sf / Pl: ~i, ~e, (3) ~uri / E: slv плѣшь] 1 a (Îvp; d. oameni) Chel. 2 a (D. cap, creștet, frunte etc.) Care nu are păr Si: chel, pleșuv (2). 3 snf (Îrg) Chelie. 4 a (Reg; d. cai) Care are o pată albă în frunte. 5 a (Rar; pan; d. munți, dealuri, soluri etc.) Sterp. 6 sf Pleșuvie (4).

pleș², pleașă a [At: DAMÉ, T. 28 / Pl: ~i, ~e / E: cf pleș¹] 1 (Reg; d. vite) Care are coarnele plecate spre spate. 2 (D. coarnele vitelor) Care au crescut asimetric, unul în sus și celălalt în jos.

pleșă² sf vz pleș¹

PLEȘ, PLEAȘĂ, pleși, -e, adj. 1. (Ban., Olt., Mold.). Chel, pleșuv. Îl întîmpină gospodarul spătos și cu fruntea pleașă. C. PETRESCU, R. DR. 258. A întîlnit... un popă îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergînd cu pas rar. CREANGĂ, A. 133. 2. (Despre locuri, în special despre munți) Lipsit de vegetație; gol, sterp. Trebuia... să ocolească dîmburile pleșe pînă ce va da iar în pădure. GALACTION, O. I 294. Strig turbații urieși, Alergînd, unul spre codri, celălalt spre munții pleși. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ (Substantivat, n.) Stufăriile din mlaștinile Dunării se îmbracă-n frunze; ici-colea tot se mai văd pleșuri neacoperite cu verdeață. CONTEMPORANUL, VI_I 44.

PLEȘ¹ ~uri n. 1) Parte a capului de pe care a căzut părul; chelie. 2) Suprafață de teren lipsită de vegetație. /<sl. plĕši

PLEȘ² pleașă (~i, ~e) înv. v. PLEȘUV. /<sl. pleši

pleș a. 1. pleșuv: cu capul pleș CR. munții pleși AL.; 2. cu un corn în sus și altul în jos (despre vite). ║ n. pisc pleșuv: se văd pleșuri neacoperite cu verdeață. [Slav. PLĬEȘĬ].

pleáșă f., pl. eșe (vsl. plĭešĭ). Vechĭ. Pleșuvie, pele pleșuvă.

pleș, pleáșă adj., pl. f. eșe (vsl. plĭešĭ, plĭešina, pleșuvie). Est. Ban. Pleșuv. Fără arborĭ: munte pleș. Boŭ pleș, boŭ c’un corn în sus, și cu altu’n jos. S. m. (subînț. munte) saŭ n., pl. urĭ (subînț. pisc). Munte orĭ pisc pleșuv. V. cherapleș.

plasă¹ (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plesei; pl. plese

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleașă, art. pleașa, pl. pleșe

plasă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plesei; pl. plese

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleașă, art. pleașa, pl. pleșe

plasă (fel de mâncare) s. f., g.-d. art. plesei; pl. plese

pleașă (loc fără vegetație) s. f., pl. pleșuri

pleș adj. m., pl. pleși; f. sg. pleașă, pl. pleșe

pleașă (-eșe), s. f. – Chelie, calviție. Sl. plĕsĭ (Miklosich, Lexicon, 578; Cihac, II, 262), cf. slov. plês, ceh. pleš. – Der. pleș, adj. (chel); pleșuv (var. pleșug, pleșiv), adj. (chel), cf. sl. plĕsivŭ, slov. plĕsiv; pleși (var. plesuvi), vb. (a pierde părul, a cheli); pleșuvie (var. pleșugie), s. f. (chelie). Cf. ALR, I, 12; circulă numai în V, NV și Mold.

PLEȘU, Andrei (n. 1948, București), filozof, eseist și critic de artă român. Prof. univ. la București. Ministru al Culturii (1989-1991) și al Afacerilor Externe (1997-1999). Întemeietor (1993) și director al revistei „Dilema” (din ian. 2004 – „Dilema Veche”). Rector (din 1994) al „Colegiului Noua Europă”. Lucrări impunând prin originalitatea ideilor și expresia memorabilă despre etica „intervalului” („Minima moralia”), despre sentimentul naturii în cultura europeană („Pitoresc și melancolie”) sau despre tematica filozofiei religiei („Despre îngeri”). Eseuri și cronici plastice („Ochiul și lucrurile”), portrete și eseuri despre M. Eliade, E. Cioran, E. Ionesco, C. Noica – maestrul său spiritual („Limba păsărilor”).

PLEȘU (Culmea Pleșului), culme deluroasă îngustă în NV Subcarpaților Neamțului, extinsă pe o lungime de 24 km, pe direcție NV-SE, între văile râurilor Neamț (la V) și Nemțișor (la E). Alcătuită din conglomerate, marne și gresii. Alt. max.: 911 m. Acoperită cu păduri de fag, de fag în amestec cu conifere și de molid în amestec cu brad. Prezintă abrupturi de peste 400 m față de depr. Neamț.

PLEAȘĂ s. v. calviție, chelie, pleșuvie.

PLEȘ adj. v. chel, gol, golaș, pleșuv.

pleașă s. v. CALVIȚIE. CHELIE. PLEȘUVIE.

pleș adj. v. CHEL. GOL. GOLAȘ. PLEȘUV.

PLEAȘĂ s.f. 1. (Mold., ȚR, Ban.) Chelie. A: Scuipîndu-i-să pleașa. B 1775, 74^v. Fiind cu pleșul scuipat. B 1779, 44^v. B: Plĕšĭ. Pleașă. LEX. 1683, 44^r. Se va face în pleașa lui sau în tîrcăvirea lui pipăire albă. BIBLIA (1688); cf. MARDARIE, 196. C: Plésshe. Calvities. AC, 361. 2. (Mold.) Loc lipsit de vegetație. La suișul muntelui una era potica ... carea în pleșea muntelui prea cu lesne închizîndu-să, pre aiurea de suit alt drum și altă cale nici era, nici să afla. CI, 169. Variante: pleș s.n. (B 1779, 44^v). Etimologie: sl. plĕšĭ. Cf. t î r c ă v i r e.

PLEȘ s.n. v. pleașă.

plasă, plase, plăși, plese, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).

pleș, pleașă, (pleșâv, pleșuv, pleșug), adj. Fără păr pe cap; chel. ■ (onom.) Pleș(u), Pleșa, nume de familie frecvent în zona Ieud. – Din sl. plĕsĭ (Scriban, DEX, MDA).

pleș, pleașă, (pleșâv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALRRM, 1969: 17). ♦ (onom.) Pleș, Pleșa, Pleșu, nume de familie frecvent în zona Ieud (480 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. plĕsĭ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pleș, pleașă, (pleșâv, plușuv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALR 1969: 17). Pleș, Pleșan, Pleșu (porecle). – Din sl. plĕsĭ.