PLATINIT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

platinit sn [At: ENC. TEFTN. I, 402 / V: ~ă sf / Pl: ? / E: fr platinite, ger Platinit] Aliaj de oțel cu o cantitate mare de nichel, având un coeficient de dilatație termică egal cu cel al platinei (1) și al sticlei, folosit la fabricarea electrozilor unor lămpi electrice, la unele piese de radio etc.

PLATINIT s. n. Aliaj de oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, germ. Platinit.

PLATINIT, platinituri, s. n. Aliaj de fier cu nichel, folosit în electrotehnică pentru legăturile de la electrozii becurilor electrice.

PLATINIT, platinituri, s. n. Aliaj de fier cu nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Fr. platinite.

PLATINIT s.n. Aliaj de fier și nichel. [< fr. platinite].

PLATINIT s. n. aliaj de oțel și nichel, la fabricarea electrozilor unor lămpi electrice, la unele piese de radio etc. (< fr. platinite)

PLATINIT n. Aliaj de fier și de nichel, întrebuințat la fabricarea conductelor pentru aparatele cu vid și a lămpilor cu incandescență. /<fr. platinite, germ. Platinit

platinită sf vz platinit

platinit s. n.

platinit s. n.

platinit s. n.