platinat, ~ă a [At: C. PETRESCU, A. 460 / Pl: ~ați, ~e / E: platina cf fr platiné] 1 (D. metale sau alte materiale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1). 2 (Pex; d. obiecte) De platină (1). 3 (D. păr) Care este blond foarte deschis, cu luciu ca de platină (1). 4 (D. culoarea blondă) Foarte deschis, aproape alb. 5 (D. femei) Cu părul blond foarte deschis.

PLATINAT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină, suflat cu platină. ◊ (Despre păr) Blond-deschis, cu luciu de platină. Păr platinat.

platina [At: CADE / Pzi: ~nez / E: fr platiner] 1 vt A acoperi obiecte metalice sau alte materiale cu un strat subțire de platină (1). 2-3 vtr (D. femei) A(-și) decolora părul prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond foarte deschis.

PLATINA, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină, pentru a-i da aspectul platinei sau pentru a-i proteja suprafața, în special împotriva oxidării; a sufla cu platină. 2. A decolora prin mijloace chimice părul de pe cap dîndu-i o nuanță de blond foarte deschis.

PLATINA vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat subțire de platină (un obiect metalic). 2. A decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. [< fr. platiner].

PLATINA vb. tr. 1. a acoperi cu un strat subțire de platină. 2. a decolora părul de pe cap prin mijloace chimice. (< fr. platiner)

blond-platinat, -ă adj. Blond cu reflexe argintii ◊ „Neluând în seamă și latura educativă în prezentarea și ținuta păpușilor, I.I.S. «Arădeanca» își prezintă modelele cu o coafură foarte «modernă» în care abundă culoarea blond-platinat.” R.l. 28 IX 66 p. 2 (după fr. blond-platiné)

A PLATINA ~ez tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platină (în scop protector sau/și decorativ). 2) (părul) A decolora dând culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner

platina (a ~) vb., ind. prez. 1 platinez, 3 platinează; conj. prez. 1 să platinez, 3 să platineze

platina (a ~) vb., ind. prez. 3 platinează

platina vb., ind. prez. 1 sg. platinez, 3 sg. și pl. platinează

PLÁTINĂ (< fr.) s. f. I. Element chimic (Pt; nr. at. 78, m. at. 195,09, m. sp. 21,45, p. t. 1.774°C, p. f. c. 3.800°C); metal prețios, alb-cenușiu, lucios, dur, foarte maleabil și ductil. Se găsește în natură în stare nativă, aliat în special cu celelalte metale platinice. Este inoxidabil și foarte rezistent la acțiunea acizilor. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, a bijuteriilor, în tehnica dentară, drept catalizator etc. Este cunoscut din sec. 16. În stare pură a fost obținut, în 1803, de W.M. Wollaston. ◊ Negru de p. = pulbere de p. folosită în industrie. II. 1. (La pl.) Piese de contact (ploturi) în formă de pastile solidarizate cu ciocănelul și respectiv contraciocănelul ruptorului de la echipamentul de aprindere al unui motor cu electroaprindere. 2. (FIZ.) Piesă în formă plană, fabricată din (sau aliaj de) platină, care intră în construcția unor aparate (ex. microscopul) și pe care se așază obiectele studiate.