opțiuni
14 definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate

Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

placentă sf [At: TEODORI, A. 73/14 / V: (înv) ~ațe~, plăcintă / Pl: ~te / E: lat placenta, fr placenta] 1 (Înv; îs) Plăcinta sângelui Plasmă sanguină. 2 (Atm) Membrană cărnoasă și spongioasă care se formează la majoritatea mamiferelor și la om în perioada de gestație, și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția acestuia eliminându-se la naștere Si: (reg) casă, căiță, cămașă, curătoare, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră2, nadră, plod (16), prapur, soartă, strat. 3 (Atm; îs) ~ previa Placentă (2) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 4 (Bot) Loc în interiorul ovarelor pe care se fixează ovulele.

plațentă sf vz placentă

plăcintă2 sf vz placentă

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. Membrană cărnoasă, care învelește și alimentează embrionul în perioada de gestație a mamiferelor. Extractul de placentă de orice speță animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. MARINESCU, P. A. 54. 2. (Bot.) Porțiune din suprafața unei cîrpele în care sînt așezate ovulele.

PLACENTĂ s.f. 1. Masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele. [< lat., fr. placenta].

PLACENTĂ s. f. 1. masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. (bot.) parte a ovarului pe care sunt inserate ovulele. (< fr., lat. placenta)

PLACENTĂ ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuiește schimbul de substanțe dintre organismul mamei și al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta

*placéntă f., pl. e (din aceĭașĭ origine cu plăcintă). Anat. Un organ cărnos spongĭos care ține fătu fixat în pîntece.

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

placentă s. f., g.-d. art. placentei; pl. placente

PLACENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.

PLACENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.