piurie sf [At: BIANU, D. S. / P: pi-u~ / Pl: ~ii / E: fr pyurie] Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor alterate și a germenilor microbieni în urină.

PIURIE s.f. (Med.) Prezența puroiului în urină. [Pron. pi-u-ri-e. / < fr. pyurie, cf. gr. pyon – puroi, ouron – urină].

PIURIE s. f. prezența puroiului în urină. (< fr. pyurie)

piurie (desp. pi-u-) s. f., art. piuria, g.-d. art. piuriei; pl. piurii, art. piuriile (desp. -ri-i-)

piurie (pi-u-) s. f., art. piuria, g.-d. art. piuriei; pl. piurii, art. piuriile

piurie s. f. (sil. pi-u-), art. piuria, g.-d. art. piuriei; pl. piurii, art. piuriile

PI-, v. PIO-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., inflamație purulentă a unei articulații; ~emie (v. -emie), s. f., infecție generală provocată de pătrunderea în sînge a germenilor patogeni sau a unor fragmente septice; sin. pioemie; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., colecție de puroi în ochi; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a puroiului în urină.