piston sn [At: NEGULICI / Pl: ~oane / E: fr piston] 1 Organ de mașină adaptat etanș în interiorul unui cilindru, în care are o mișcare rectilinie alternativă, spațiul pe care-l închide, între el și cilindru, umplut cu un fluid, variind permanent, ceea ce contribuie la transformarea energiei fluidului din cilindru în energie mecanică, la motoare, sau invers, la pompe, compresoare etc. 2 Tub cilindric introdus în interiorul unui instrument muzical de suflat, spre a-i schimba dimensiunile și a da astfel posibilitatea de a produce sunete cromatice ori cu un semiton mai jos sau mai sus. 3 Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător trompetei. 4 Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la instrumentele de suflat.

PISTON, pistoane, s. n. Organ al unui sistem tehnic, în formă de cilindru înfundat la unul sau la ambele capete, care poate avea o mișcare rectilinie alternativă într-un locaș cilindric.

PISTON s.n. 1. Organ de mașină adaptat etanș în interiorul unui cilindru (în care are o mișcare rectilinie alternativă, spațiul pe care-l închide între el și cilindru, umplut cu un fluid, variind permanent), care contribuie la transformarea energiei fluidului din cilindru în energie mecanică (la motoare) sau invers (la pompe, compresoare etc.). 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător trompetei. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente de suflat. [Pl. -oane. / < fr. piston, cf. lat. t. pistare – a presa].

PISTON s. n. 1. organ de mașină, cilindru înfundat la unul sau la ambele capete, care, printr-o mișcare rectilinie, alternativă, contribuie la transformarea energiei fluidului motorului termic în energie mecanică sau invers, la pompe, compresoare etc. 2. ventil vertical la unele instrumente de suflat de alamă, cu ajutorul căruia, mărindu-se lungimea coloanei de aer, se coboară înălțimea sunetului emis. (< fr. piston)

PISTON ~oane n. tehn. 1) Piesă cilindrică care închide un tub și care, mișcându-se în interiorul acestuia, contribuie la împingerea sau aspirarea unui fluid (apă, aer, abur etc.). 2) (la unele instrumente de suflat) Piesă mobilă care reglează trecerea aerului într-un orificiu. /<fr. piston, germ. Piston

piston n. 1. bucată mobilă ce se mișcă într’un cilindru, într’un corp de pompă: pistonul e bucata cea mai importantă a unei mașini cu aburi; 2. instrument de muzică.

*pistón n., pl. oane (fr. piston [it. pistone], d. vfr. pister [it. pestare], a pisa, care vine d. lat. pisture, din aceĭașĭ răd. cu pinsare, pinsum, pinsitum și pistum, a pisa. V. pisez, pistil 2). Cilindru mobil care împinge aburu la mașina cu abur saŭ apa orĭ aeru la pompă. Cheĭe, mecanizmu care modifică sunetu trompeteĭ cînd îl împingĭ. V. huludeț.

piston s. n., pl. pistoane

piston s. n., pl. pistoane

piston s. n., pl. pistoane

piston (fr. piston; germ. Pumpenventil) 1. Ventil perfecționat, în 1839, între alții de Périnet și aplicat unora dintre instrumentele de suflat de alamă (corn; trp.; altele, precum cornet a p., trombon a p. și trp. de jazz sunt prevăzute exclusiv cu p.). Spre deosebire de ventil, deschiderea tubului suplimentar se face nemijlocit, prin apăsarea p. cu degetul instrumentistului, care îi imprimă o mișcare de sus în jos. Scara cromatică* se obține în acest mod. 2. Presc. pentru cornet a piston*.

cornet à piston (presc. piston) (cuv. fr. [cornet a pistõ]; it. cornetto; germ. Kornett), instrument de suflat din alamă (asemănător trompetei*), al cărui diapazon (3) este mai acut decât al acesteia. A evoluat din vechiul corn de poștă (v. corno di postiglione), căruia i s-a adaptat mecanismul pistoanelor*. Este acordat (1) în si bemol (mai rar în la și în do). Prin suplețea sunetului său, apt în redarea pasajelor melodice, c. a devenit instr. solistic în orch. de muzică ușoară* și jazz*. A fost utilizat totuși și în unele pagini simf. (Rossini, Meyerbeer, Wagner, Bizet, Gounod), fără a fi fost uitat nici de moderni (Hindemith, Bartók, Stravinski, Enescu). În partiturile* simf., sunt prevăzute uneori, alături de 2 trp., 2 c.

PISTON, Walter (1894-1976), compozitor american. Prof. la Harvard. Considerat un „Brahms american” al generației sale. Tehnici moderne îmbinate cu tentative de asimilare a jazului, apoi poziție neoclasică și conservatoare, caracterizată de simplitate, claritate a temelor și stilul direct, iar în final manieră inspirată de un lirism cald și colorat. Opt simfonii, concerte (pian, vioară, violă, clarinet), muzică de cameră. Tratate de contrapunct, de armonie și de analiză.