PISO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „mazăre”, „asemănător mazării”. [< fr. piso-, cf. gr. pisos].

PISO-/PISI- elem. „mazăre”. (< fr. piso-, pisi-, cf. lat. pisum, gr. pisos)

PISO, Ioan (n. 1944, Petroșani), istoric și arheolog român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. Director general (din 1997) al Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei. Contribuții importante în istoria romană („Fasti provinciae Daciae I Die senatorischen Amtströger”, „Inscriptions d’Apulum (Incriptions de la Dacie Romaine III-V)”, „Das Jupiterheiligtum vom Carnuntum I, Die Inschriften”).

PISO, Ion (n. 1926, București), tenor român. Prim-tenor la operele din Cluj și București. Carieră internațională (Moscova, New York ș.a.) în opere de Donizetti, Verdi („Rigoletto”, „Traviata”, „Trubadurul”), Puccini („Tosca”, „Madam Butterfly”) sau din sec. XX (Britten). Turnee în Europa, Orientul Mijlociu și Statele Unite. Activitate de muzică de cameră. Filme muzicale („Povestirile lui Hoffmann”, „Madam Butterfly”).

PISO, familie plebeiană din Roma antică. Mai importanți: 1. Caius Calpurnius (?-65), orator și om politic. Condamnat la exil de către Caligula (40), consul sub Claudius (41), prieten al lui Seneca, a fost inițiatorul unei coaliții împotriva lui Nero. Descoperit, s-a sinucis. 2. Cnaeus Calpurnius (?-20), om politic roman. Consul (7 î. Hr.), guvernator al Africii și Hispaniei Tarraconensis. Guvernator al Siriei (17-19) intră în conflict cu Germanicus. S-a sinucis în urma unui răsunător proces la Roma, în care-și pledase nevinovăția.

Piso v. Pisău 3.

PISO- „mazăre”. ◊ gr. pisos „mazăre” > fr. piso-, engl. id. > rom. piso-. □ ~lit (v. -lit₁), s. n., agregat mineral de carbonat de calciu sau de oxid de fier de mărimea unui bob de mazăre; ~litic (v. -litic₁), adj., (despre roci) format din pisolite.