PISCOAIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscoi s. m.] – Et. nec.

PISCOAIE, piscoi, s. f. (Regional) 1. Parte a morii, prin care curge făina; vrană. V. scoc. Că mi-i moara Lîngă casă, Cu piscoaia pe fereastră Și curge făina-n casă. MARIAN, S. 49. 2. Fluier (de soc sau de salcie). ♦ Piscoi (2). Organele cu șapte sute de piscoi, unele groase, altele subțiri. La TDRG.

PISCOAIE, piscoi, s. f. (Reg.) 1. Deschizătură prin care curge făina la moară; vrană. 2. Fluier (de soc sau de salcie). ♦ Piscoi (2). – Din pisc + suf. -oaie.

piscoáĭe f., pl. oĭ, și piscóĭ n., pl. oaĭe (vsl. pisku, fluĭer, piskati, a cînta din fluĭer. V. pisc și piscuĭ). Fluĭer de soc. Capătu carabelor la cimpoĭ. Canalu pe care se scurge făina în postavă la moară. V. pușcocĭ și pițigoaĭe.

PISCOI s. m. v. piscoaie.

picicoaie sf vz piscoi corectat(ă)

piscoace sf vz piscoi

piscoară sf vz piscoi

piscoi, ~oaie [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 209 / V: picicoaie, (reg) ~coace, ~coară, pișcoaie, pițcoaie sf / Pl: ~, ~oaie, (rar, sf) ~ / E: pisc¹ + -oi] 1 smf (Trs; Ban) Fluier mic, pentru copii, făcut din lemn de salcie sau de soc. 2 smf (Îrg) Fluier sau tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. 3 sf (înv, sm) Oboi. 4 sf (pop, sm) Vrană la moară. 5 sf (Reg) Jgheab prin care se scot cerealele din hambar. 6 sf (Trs) Jgheab de scurgere la teasc. 7 sf (Reg) Pisc² (12). 8 sf (Reg) Teică a morii. 9 sm (Reg) Om scund, sfrijit.

pișcoaie sf vz piscoi

pițcoaie sf vz piscoi

❍ CHISCOAIE – PISCOAIE.

PISCOI, piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om mic de statură, sfrijit, pipernicit. – Et. nec.

PISCOI, piscoaie, s. n. 1. Piscoaie (1). 2. Fluier care intră în alcătuirea diferitelor instrumente muzicale (ca cimpoi, orgă etc.). Lăutarul își strunea coardele, cimpoieșul își potrivea piscoiul, iară oamenii se găteau de sărbătoare. SLAVICI, O. I 235.

PISCOI, piscoaie, s. n. 1. Piscoaie (1). 2. Fluier care intră în compoziția diferitelor instrumente muzicale ca: orga, cimpoiul etc. – Din pisc + suf. -oi.

piscoiu n. 1. fluier; 2. canal mic la o moară pe unde curge făina în covată. [Slav. PISKŬ, fluier].

piscoaie¹ (fluier) (reg.) s. f., art. piscoaia, g.-d. art. piscoaiei; pl. piscoaie

piscoaie²/piscoi¹ (tub sonor; oboi; parte a morii) (pop.) s. f. / s. m., pl. piscoaie/piscoi

piscoaie¹ (fluier) (reg.) s. f., art. piscoaia, g.-d. art. piscoaiei; pl. piscoaie

piscoaie²/piscoi¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f. / s. m., pl. piscoaie/piscoi

piscoaie s. f. /piscoi s. m. (tub sonor, oboi, vrană), pl. f. piscoaie/m. piscoi

piscoaie (fluier pentru copii) s. f., art. piscoaia, g.-d. art. piscoaiei; pl. piscoaie

piscoi² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscoi, art. piscoii

piscoi² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscoi, art. piscoii

piscoi (om scund) s. m., pl. piscoi, art. piscoii

PISCOAIE s. (TEHN.) vrană, (reg.) guriță, pospai, ulucaș, (prin Transilv. și Ban.) scoreț. (Prin ~ curge făina măcinată, la moară.)

PISCOAIE s. (TEHN.) vrană, (reg.) guriță, pospai, ulucaș, (prin Transilv. și Ban.) scoreț. (Prin ~ curge făina măcinată, la moară.)

PISCOI s. v. oboi.

piscoi s. v. OBOI.

piscoi, piscoi, s.m. (reg.) 1. tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. 2. om mic de statură, sfrijit, pipernicit. 3. tub de lemn pe care curge făina în covata morii; vrană. 4. (înv.) oboi (instrument muzical). 5. jgheab de scurgere la teasc. 6. gaura de la piatra alergătoare a morii. 7. teica morii, covata, lada în care curge făina. 8. fluier mic din lemn de salcie sau de soc.