PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nicio vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.

pis² i [At: CIHAC, II, 258 / V: pâs / E: fo] 1 (Are) Strigăt cu care se cheamă pisica Si: (reg) pituș. 2 (Îe) A nu (sau fără a) zice (nici) pâs A nu spune nimic.

pis¹ ain [At: ALR II/I, MN 5, 6836/53 / E: mg pisze] (Trs; Ban) 1 (D. oameni) Cu nasul cârn. 2 (D. nas) Cârn.

PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.

PIS interj. (Mai ales repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice nici pis = a nu scoate nici un sunet, a nu sufla nici o vorbă; a nu zice nici cîrc. V. cîrc. Cînd s-a dezmeticit, și-a văzut pe mama Stanca... a sărit la gîtul ei și, fără să zică nici pis, a început s-o sărute. DELAVRANCEA, S. 12. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255.- Variantă: pîs (MARIAN, O. II 326) interj.

PIS interj. (se folosește, repetat, pentru a chema pisica). ◊ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.

pis! int. cu care se cheamă pisica: pis! pis! [Onomatopee]. ║ n. niciun glas: fără să zică nici pis ISP. (cf. meiu!).

pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin kis-kis.

PIȘ² interj., s. n. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2. S. n. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).

PIȘ¹ interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

pâs i vz pis²

pâș² i vz piș²

pâș³ sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~i / E: ns cf pâșin] (Reg) Om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

pâș⁴ sm [At: PAMFILE, A. R. 132 / Pl: ~i și (n) ~uri / E: nct] 1 (Trs) Snop de paie, de grâu, de secară etc., adesea îmblătit. 2 (Reg) Cocean de porumb.

pâș⁷ s [At: PĂCALĂ, M. R. 299 / Pl: nct / E: nct] Unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

piș³ s vz pâș³

piș² [At: DR. IV₂, 885 / V: pâș i / E: fo] 1-2 i, s (Îvr; are) (Cuvânt care imită sunetul produs de) șoapte spuse la urechea cuiva. 3 sm Intrigant.

piș¹ [At: DLR / E: fo] (Pop) 1 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2 sf Urină.

pișa [At: MOXA, 370/13 / Pzi: piș / Grz: (înv) ~șind / E: ml *pissiare] (Pop) 1 vr A urina. 2-3 (Înv; îls, îla) ~șând la perete sau cel ce se ~șă la perete (Persoană) de sex masculin. 4 vr (Reg; îe) A nu ști pe unde se ~șă găina A fi încă neștiutor, fără experiență. 5 (Reg; îe) A se ~ împotriva vântului A se răzvrăti. 6 (Reg; îae) A-și cauza singur un neajuns, voind să lovească în alții. 7 vt A stropi cu urină. 8 vr (Reg; îe) A ~ tot butuci A fi obraznic și prost. 9 vt (Reg; îe) A-și ~ ochii A plânge repede, ușor.

CHIȘ... PIȘ...

PIȘ² interj., subst. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care se urinează. 2. Subst. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).

PIȘ¹ interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

PÎS interj. v. pis.

piș, a -á v. tr. (lat. *pissiare [v. intr.], it. pisciare, eng. pišer [!], pv. pissar, vfr. pissier, nfr. pisser. D. rom. vine sîrb. pišati). Triv. Ud urinînd: pisica a pișat covoru. V. refl. Urinez.

pîs, V. pis.

pis/pis-pis interj.

pis/pis-pis interj.

pis/pis-pis interj.

pâș interj.

piș² (pop., fam.) s. n.

piș¹/piș-piș (fam.) interj.

piș-piș v. piș¹

pișa (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. piș, 3 pișă, 1 pl. pișăm; conj. prez. 1 sg. să piș, 3 să pișe; ger. pișând

piș/piș-piș (fam.) interj.

piș-piș v. piș

pișa (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 pișă, 1 pl. pișăm; conj. prez. 3 să pișe; ger. pișând

piș/piș-piș interj.

pișa vb., ind. prez. 1 sg. piș, 3 sg. și pl. pișă, 1 pl. pișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. pișe; ger. pișând

pis interj. – 1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.

a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni.

a pișa ochii expr. (vulg.) a plânge.

a se pișa (pe ceva / pe cineva) expr. a desconsidera total (ceva / pe cineva).

a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului.

du-te și te pișă! expr. (vulg.) lasă-mă-n pace!, pleacă!

pișa, piș (pop., obs.) I. v. t. a uda cu urină II. v. r. a urina, a face pipi

pișu s. invar. (pop., eufem.) urină.

PIȘA vb. v. ieși, urina.

pișa vb. v. IEȘI. URINA.

pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.

pâș¹, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

piș²! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.