28 de definiții pentru pionier pioner peonier pionar pionir (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pionier2[1] sn [At: DN3 / P: pi-o-ni-er / Pl: ~e / E: nct] Banc de lucru ușor transportabil și ușor de montat. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

pionier1, ~ă [At: CR (1829), 552/26 / V: (reg) peo~, pionar, (pop) ~ner[1], (înv) ~nir / P: pi-o-nier / Pl: ~i, ~e / E: fr pionnier, ger Pionier, rs пионер] 1 sm Militar care face parte din una dintre unitățile de geniu pregătite special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, culoarele prin barajele de mine, barajele explozive etc. 2 sm (Rar sf) Persoană care face parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți care pătrunde pentru prima oară într-un ținut virgin pe care îl desțelenește și-l cultivă, punând bazele unei vieți civilizate. 3 smf (Fig) Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, sau care pune bazele unei metode noi, unei activități noi etc. 4 sm Deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 5 smf (Iuz) Membru al unei organizații de masă a elevilor de 7-14 ani, care, îndrumată de partidul comunist, avea drept scop educarea comunistă și militară a elevilor. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m. și f. 1. Membru al organizației progresiste a tineretului școlar, care înglobează elevi între 9 și 14 ani și îi educă în spiritul concepției marxist-leniniste, spre a deveni buni cetățeni ai patriei socialiste. Am auzit cîntînd pionierii cu cravate de flacără. SADOVEANU, E. 74. 2. Persoană făcînd parte dintr-un grup (mai ales de coloniști sau de emigranți) care pătrunde pentru prima dată într-un ținut nelocuit, se stabilește acolo, contribuind la dezvoltarea și progresul acelui ținut. ♦ Fig. Persoană care lucrează într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. Alecsandri... este unul din pionierii culturii noastre. SADOVEANU, E. 57. Costachi Negruzzi este un nume scump Romîniei și va rămînea în pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru. ALECSANDRI S. 37. 3. (Numai m.) Militar făcînd parte din unități pregătite special pentru construcții cerute de operațiile militare. în semiîntunericul hrubei, în pîlpîirile fugare ale vechiidui loc haiducesc, neosteniții pionieri se opriră, își lăsară în jos cazmalele și hîrlețele. SADOVEANU, O. VIII 171. Locotenentul Gross. comanda o companie de pionieri. REBREANU, F. S. 52. – Pronunțat: pi-o-ni-er.

PIONIÉR s.n. (Tehn.) Banc de lucru ușor transportabil și ușor de montat. [Pron. pi-o-ni-er. / et. incertă].

PIONIÉR s.m. și f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desțelenește și cultivă un ținut virgin, punând bazele unei vieți civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi; deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizației de masă a tineretului școlar care îngloba elevi între 9 și 14 ani și îi educa în spiritul concepției marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].

PIONIÉR1 I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți, desțelenește și cultivă un ținut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 3. (în țările cu regim comunist, în România) membru al organizației politice de masă a elevilor între 7 și 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcții de terasamente, fortificații, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)

PIONIÉR2 ~i m. 1) Colonist care se instalează primul într-un ținut necunoscut pentru a-l valorifica. 2) Militar din trupele speciale de construcții (de drumuri, de fortificații etc.) necesare operațiilor militare. 3) fig. Deschizător de drumuri într-un domeniu de activitate umană. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner

PIONIÉR1 ~ă (~i, ~e) m. și f. (în fosta Uniune Sovietică și în alte țări socialiste) Membru al organizației comuniste a copiilor de la 10 la 14 ani. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner

pionier m. 1. lucrător întrebuințat într’o armată spre a aplana drumuri, a săpa șanțuri, etc.; 2. fig. cel ce deschide sau prepară calea spre cultură, muncitor asiduu.

*pioniér m. (fr. pionnĭer, d. pion). Soldat întrebuințat la terasamente, podurĭ și mine. Primu cultivator al unor locurĭ inculte: pionieriĭ americanĭ. Fig. Acela care deschide saŭ prepară calea spre știință, civilizațiune, progres.

PIONÉR, -Ă, s. m., s. f. v. pionier.

PIONÉR, -Ă subst. v. pionier.

pioniér-biológ s. m. Pionier interesat de biologie ◊ „De fiecare dată în tolba lor de vacanță, echipajele «Cutezătorilor» au adus și adevărate unicate științifice, a căror valoare a fost confirmată de specialiștii în materie. Așa, bunăoară, pionierii-geologi au semnalat depozite de mică în munții Coziei, pionierii-biologi au reperat buretele parazit din Delta Dunării, care distruge sculele pescărești, iar pionierii-speologi au descoperit o peșteră necunoscută și au cartat alte 12.” Sc. 14 VII 74 p. 4 (din pionier + biolog)

arată toate definițiile

Intrare: pionier
  • silabație: pi-o-ni-er
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pionier
  • pionierul
  • pionieru‑
plural
  • pionieri
  • pionierii
genitiv-dativ singular
  • pionier
  • pionierului
plural
  • pionieri
  • pionierilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pioner
  • pionerul
  • pioneru‑
plural
  • pioneri
  • pionerii
genitiv-dativ singular
  • pioner
  • pionerului
plural
  • pioneri
  • pionerilor
vocativ singular
plural
peonier
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pionar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pionir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)