20 de definiții pentru pilotaj pilotagiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

pilotaj2 sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr pilotage] Construcție hidrotehnică alcătuită din piloți2 (1) bătuți în albia unui curs de apă flotabil, servind la dirijarea plutitului liber.

pilotaj1 sn [At: MO (1860), 636/37 / V: (înv) ~agiu / Pl: ~e / E: fr pilotage] 1 Conducere a unei nave, aeronave etc. în calitate de pilot Si: pilotare (1). 2 Știință și tehnică de a conduce o astfel de navă Si: pilotare (2). 3 Încetinire a vitezei de deplasare a unui vehicul, din cauza nesiguranței parcursului Si: pilotare (3).

PILOTÁJ, pilotaje, s. n. 1. Faptul de a conduce o navă, o aeronavă, o locomotivă în calitate de pilot1; pilotare; știința și tehnica acestei conduceri. 2. Încetinire a mersului unui vehicul aerian sau terestru din cauza unor condiții speciale (porțiuni periculoase ale traseului, intrări în porturi, vizibilitate scăzută etc.). – Din fr. pilotage.

PILOTÁJ, pilotaje, s. n. 1. Faptul de a conduce o navă sau o aeronavă; știința și tehnica acestei conduceri. Am încercat trei recorduri cu avionul, numai după doi ani de pilotaj. CAMIL PETRESCU, P. 42. 2. Încetinirea mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesiguranței, a șubrezeniei parcursului.

PILOTÁJ1 s.n. 1. Știința și tehnica de a conduce o (aero)navă, o locomotivă etc.; pilotare. 2. Încetinire a mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesiguranței parcursului. [< fr. pilotage].

PILOTÁJ2 s.n. Construcție hidrotehnică alcătuită din piloți2 bătuți în albia unui curs de apă flotabil, servind la dirijarea plutitului liber. [< fr. pilotage].

PILOTÁJ1 s. n. 1. știința și tehnica de a pilota (I, 1); pilotare. 2. încetinire a mersului unui tren sau unei nave din cauza nesiguranței parcursului. (< fr. pilotage)

PILOTÁJ2 s. n. construcție hidrotehnică din piloți2 bătuți în albia unui curs de apă flotabil, pentru dirijarea plutitului liber. (< fr. pilotage)

PILOTÁJ ~e n. 1) v. A PILOTA. 2) Tehnica și iscusința de a conduce nave. /<fr. pilotage

*pilotáj n., pl. e (fr. pilotage, it. pilotaggio). Profesiunea de pilot.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PILOTAJ știința și tehica de a conduce în zbor o aeronavă. Pilotajul poate fi: la vedere (când se utilizează reperele de pe sol sau orizontul natural vizibil) și instrumental (se utilizează exclusiv indicațiile aparatelor de bord). În procesul de instruire se disting: pilotajul în dublă comandă (elevul execută msnevre de zbor sub îndrumarea instructorului, aparatul de zbor posedând, de regulă, comenzi duble) și pilotajul în simplă comandă (pilotul nu este însoțit în zbor de instructor).

FURCA DE PILOTAJ dispozitiv rotativ anexat unui ax vertical fixat în sol, la care se atașează un mâner în formă de „D”. Furca de pilotaj permite unui aeromodel să zboare, nepilotat de sportiv, până la terminarea combustibililor.

Intrare: pilotaj
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pilotaj
  • pilotajul
  • pilotaju‑
plural
  • pilotaje
  • pilotajele
genitiv-dativ singular
  • pilotaj
  • pilotajului
plural
  • pilotaje
  • pilotajelor
vocativ singular
plural
pilotagiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pilotaj pilotagiu

  • 1. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: pilotare attach_file un exemplu
    exemple
    • Am încercat trei recorduri cu avionul, numai după doi ani de pilotaj. CAMIL PETRESCU, P. 42.
      surse: DLRLC
  • 2. Încetinire a mersului unui vehicul aerian sau terestru din cauza unor condiții speciale (porțiuni periculoase ale traseului, intrări în porturi, vizibilitate scăzută etc.).
    surse: DEX '98 DLRLC DN

etimologie: