pidalion sn [At: LM / P: ~li-on / Pl: ~oane / E: ngr πιδάλιον] Cod al canoanelor bisericești.

Pidalion n. colecțiune de canoane ecleziastice. Pravilă bisericească, tradusă din grecește și tipărită în 1844 în mânăstirea tipografiei Neamțului. [Gr. mod.].

pidalión n., pl. oane (ngr. pidálion [vgr. pe-], cîrmă. V. pilot). Codu canoanelor bisericeștĭ: pidalionu a fost tradus de pe grecește pe românește și tipărit întîĭa oară de Neofit Scriban la 1844 la mînăstirea Neamțuluĭ.

pidaleon^[1] sn vz pidalion

pidalion (desp. -li-on) s. n., pl. pidalioane

pidalion (-li-on) s. n., pl. pidalioane

pidalion s. n. (sil. -li-on), pl. pidalioane

pidalion, pidalioane s. n. Colecție de canoane bisericești comentate, alcătuită de monahii atoniți Agapie și Nicodim în anul 1800, tradusă din grecește la îndemnul mitropolitului Veniamin al Moldovei și publicată în 1844. A înlocuit Pravila cea mare, aflată în uz în justiția românească. [Var.: pidaleon s. n.] – Din gr. pidalion.